Fostul rugbist George Baltă îi transmite fotbalistului că există viaţă şi după astfel de nenorociri. Drama lui Mihăiţă Neşu nu e un caz singular în sportul românesc. George Baltă, fost rugbist la Olimpia Bucureşti, a păţit ceva asemănător acum 5 ani.
Revăzând filmul accidentului pe care l-a suferit la câteva zile după ce împlinise 20 de ani, fostul taloner spune că a auzit o pocnitură în ceafă, iar apoi a simţit ca şi cum „un curent s-ar fi dus până în glezne, iar apoi nu am mai simţit nimic. Ca şi cum aş fi fost electrocutat. Durerile au apărut după operaţia care a durat peste
şapte ore."
„Operaţia s-a făcut prin faţă, nu prin spate. Cum stai pe pat după aceea, dacă s-ar face prin spate atunci ai risca să te alegi cu tot felul de probleme. După accident n-am mai simţit nimic de la gât în jos. Şapte săptămâni am stat imobilizat complet, pe pat, într-o rezervă de spital. Nu-mi puteam mişca nici capul. Ajunsesem să ştiu fiecare punct de pe tavanul camerei. Nu puteam mânca singur. Să mă spăl pe dinţi sau să mă bărbieresc. Mă spălau părinţii şi infirmierele. La duş am fost dus după şapte săptămâni.
Îmi imobilzau gâtul şi mă puneau pe o targă", a povestit George. Tot el continuă: „Acum îmi pot mişca degetele, însă nu pot să prind obiectele cu ele şi nici să scriu. Pot să mă îmbrac, să mă spăl şi să mănânc singur. După cele şapte săptămâni, am fost pus în scaunul cu rotile şi am mers la sală. Am fost ajutat şi de un psiholog, pentru că după operaţie nu puteam să mă uit nici în oglindă. Nu suportam să mă văd în scaun cu rotile.
La început, nu puteam sta nici patru secunde în cărucior. Şase luni am purtat în permanenţă acel colier care îmi proteja gâtul. L-am mai purtat încă un an. Şi mă deranja. Eram iritat la ceafă, la bărbie. Nu simţeam nimic. Primele semne au apărut la degete. Au apărut furnicături ca atunci când îţi amorţeşte mâna
