Consiliul de Administratie al Postei Romane se intalneste joi, 26 mai, pentru a trasa liniile pricincipale ale unui proces de restructurare si generarea unei alte scheme organizatorice, in urma caruia anumite posturi de sefi vor disparea, a declarat joi Valerian Vreme, ministrul Comunicatiilor.
"Vom face din structura organizatorica a Postei Romane o structura mai flexibila si adaptata pentru dezvoltarea unui sistem informatic integrat national", a declarat ministrul Valerian Vreme in cadrul evenimentului Ziua Comunicatiilor 2011.
Luna trecuta, Daniel Neagoe, directorul general al Postei Romane a declarat pentru HotNews.ro ca in acest an societatea pe care o conduce va continua procesul de reorganizare a activitatii prin comasarea unor subunitati postale, ceea ce va atrage o reducere a numarului de personal.
In bugetul de venituri si cheltuieli pe 2011 aprobat prin Hotarare de Guvern in data de 23 martie se preconizeaza ca pana la sfarsitul acestui an numarul de angajati din Posta Romana va fi de 32.663 salariati. In luna februarie din acest an, numarul mediu de angajati din Posta a fost de 34.203 persoane.
In luna iunie a anului trecut, autoritatile au aprobat prin Hotarare de Guvern strategia de restructurare a Postei Romane. In urma masurilor de redresare financiara formulate in acest document, Posta Romana ar trebui sa ajunga la un profit brut de peste 50 milioane de lei in 2014.
Societate comerciala cu capital majoritar de stat, CNPR are ca actionari statul roman, reprezentat de Ministerul Comunicatiilor - MCSI- (75% din actiuni) si Fondul Proprietatea (25% din actiuni).
Consiliul de Administratie al Postei Romane se intalneste joi, 26 mai, pentru a trasa liniile pricincipale ale unui proces de restructurare si generarea unei alte scheme organizatorice, in urma caruia anumite posturi de sefi vor disparea, a