Din nou avem parte de Zilele Târgumureşene. De distracţie, manifestări economice, sociale şi culturale pentru toate gusturile. Dar şi de circulaţie închisă pe un sens în centrul municipiului, ceea ce provoacă aglomeraţie şi ambuteiaje, mai ales pe arterele principale. Una dintre acestea este strada Călăraşilor, unde dealtfel se află şi sediul redacţiei noastre. În vecinătatea clădirii este amplasată o trecere de pietoni unde pe parcursul a două zile am fost martorul a mai multor scene.
Pentru a asigura fluidizarea traficului, de dimineaţă şi până aproape de seară un agent de la circulaţie s-a aflat ieri şi alaltăieri la datorie. Cu fluierul în gură, dirijând maşinile şi încercând să organizeze într-un fel haosul rutier. Ei bine, omul acesta care nu-şi făcea decât datoria a trebuit să înghită, pe lângă praf şi gaze de eşapament, şi umilinţele unor concetăţeni aflaţi fie la volanul unui autoturism, fie pe trotuar, aşteptând să traverseze strada. Astfel, pe parcursul a două zile în redacţie s-au auzit – fără număr, cum se mai spune – înjurături, vorbe de ocară şi cuvinte grele la adresa respectivului poliţist. De parcă el era vinovat pentru aglomeraţie…
E adevărat, trăim în epoca vitezei, toată lumea se grăbeşte către ceva sau cineva, pentru că – nu-i aşa? – timpul costă bani, dar de aici şi până la a aduce injurii unui poliţist e cale extrem de lungă.
De fapt, democraţie înseamnă nu să faci ce doreşti şi să insulţi pe oricine după bunul plac, ci să ştii să respecţi instituţiile şi autorităţile statului. Ceea ce din păcate puţini dintre noi fac…
Din nou avem parte de Zilele Târgumureşene. De distracţie, manifestări economice, sociale şi culturale pentru toate gusturile. Dar şi de circulaţie închisă pe un sens în centrul municipiului, ceea ce provoacă aglomeraţie şi ambuteiaje, mai ales pe arterele principale. Una dintre acestea este strada Călăr