A terminat masterul acum trei ani. Ca femeie de serviciu, lucrează de peste un deceniu. După şapte ani de facultate, Viorica Paşcalău s-a resemnat în a face curăţenie la Facultatea de Muzică din Timişoara. Iniţial şef de cantină, femeia a acceptat să fie îngrijitoare, pentru a nu rămâne şomeră.
Una din cele mai educate femei de serviciu face curat la Facultatea de Muzică din Timişoara. Viorica Paşcalău are diplomă de inginer şi master în sisteme robotice. Pentru slujba pe care o are, anii de cursuri şi laboratoare sunt însă inutili.
Click pe poze pentru a vedea DIPLOMELE femeii!
A acceptat jobul, temporar
În 1985, după ce a absolvit Liceul Economic, cu specializare în alimentaţie publică. Atunci, s-a angajat la Universitatea Politehnica, pe post de cofetar-patiser, la cantina unităţii. „Puteam să mă duc la restaurante, dar se pleca toată vara la mare, iar eu eram proaspăt măritată. Aşa am ales un post stabil", îşi aminteşte Viorica. Cu suişuri şi coborâşuri în profesie, femeia a ajuns administrator la cantina de la UVT. „În 1999, s-a desfiinţat cantina iar postul meu nu mai exista. Mi s-a propus să trec pe postul de îngrijitoare, cu promisiunea că se va înfiinţa o cantină la căminul de la Facultatea de Drept. Nu am vrut să mă duc iar la privat şi nici nu îmi permiteam să rămân şomeră. Am acceptat", povesteşte Viorica. După ce a absolvit facultatea cu media 8, femeia şi-a continuat studiile cu ciclul masteral. A ales "Sisteme Robotice cu Inteligenţă Artificială" şi spune că a fost una dinte cele mai interesante perioade din viaţa ei.
A intrat prima la facultate
Click pe poze pentru a vedea galerie cu FEMEIA DE SERVICIU cu masterat!
Un an mai târziu, femeia şi-a propus să îşi consolideze studiile şi aplicat pentru facultate. „Când am aflat că se poate intra pe dosar şi fără examene, am aplicat la UPT, l