Sala festivă a Primăriei Sighişoara va găzdui joi, 2 iunie, la ora 11.00, concursul „Informează-te! Trăieşte liber!”, destinat elevilor de liceu din municipiu. „Prevenirea criminalităţii reprezintă o dimensiune fundamentală a muncii de poliţie. Delincvenţa juvenilă este un segment al criminalităţii care necesită o atenţie deosebită, având în vedere faptul că tinerii pot cădea cu uşurinţă în capcana infracţionalităţii, luând în considerare caracteristicile vârstei – teribilism şi dorinţa de a gusta noul la orice pas. La nivelul judeţului Mureş acest tip de criminalitate nu reprezintă un domeniu problematic, cu toate acestea atenţia demersurilor preventive trebuie să fie îndreptată tot timpul spre informarea tinerilor cu privire la răspunderea penală, cauzele şi efectele fenomenului infracţional, precum şi asupra factorilor favorizanţi cu rol determinant în geneza acestui tip de delincvenţă”, a precizat Anca Silvia Raţiu, purtător de cuvânt al Primăriei Sighişoara.
Patru şcoli incluse în proiect
Potrivit acesteia, proiectul are ca scop informarea elevilor de liceu din municipiul Sighişoara cu privire la problematica delincvenţei juvenile.
„Iniţiatorul, Inspectoratul de Poliţie Judeţeană Mureş, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţia de Proximitate Sighişoara este sprijinit de Primăria Sighişoara şi unităţile de învăţământ liceal din oraş: Colegiul Naţional „Mircea Eliade”, Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”, Grupul Şcolar de Industrie Uşoară şi Grupul Şcolar Agricol”, a explicat Anca Silvia Raţiu.
Întâi întâlniri, apoi concurs
Proiectul are două etape: organizarea de întâlniri cu elevii în cursul lunii mai pentru dezbaterea mai multor subiecte: răspunderea penală a minorilor, cauze şi efecte ale fenomenului infracţional, factori favorizanţi, substanţe etnobotanice şi a unui concurs pe aceeaşi tematică, a