Pentru că respectarea principiilor liberei concurenţe constituie una dintre priorităţile politicilor Comisiei Europene, era doar o chestiune de timp până când structurile de specialitate ale C.E. să deschidă o investigaţie pe această temă şi în România. Una dintre primele anchete de acest gen vizează Aeroportul Timişoara, suspectat că ar fi acordat avantaje preferenţiale companiei aeriene Wizz Air.
Practici neconcurenţiale, suspectate la Aeroportul Timişoara
Comisia Europeană a anunţat, la începutul acestei săptămâni, că a deschis două investigaţii aprofundate, în temeiul normelor U.E. privind ajutoarele de stat, cu privire la o schemă de sprijin pentru investiţii în aeroporturile regionale din România şi pentru a stabili dacă anumite reduceri acordate de către Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara unor companii aeriene denaturează principiile liberei concurenţe. Oficialii Comisiei Europene se arată în primul rând îngrijoraţi de faptul că acordurile încheiate între Aeroportul Timişoara şi Wizz Air i-ar putea oferi acesteia un avantaj economic inechitabil faţă de concurenţii săi. În acest sens, Comisia Europeană va verifica dacă subvenţiile anuale acordate aeroportului servesc doar la reducerea cheltuielilor curente ale operatorului aeroportuar. Pentru că, “în absenţa unui obiectiv de interes economic general, acest fapt ar fi incompatibil cu normele U.E., întrucât ar oferi beneficiarului un avantaj inechitabil faţă de concurenţii săi, care trebuie să funcţioneze fără a beneficia de acelaşi ajutor”.
De asemenea, Comisia Europeană va investiga şi un contract de marketing între Aeroportul Timişoara şi Compania Wizz Air şi neplata unor taxe de aeroport în valoare de 2,6 milioane de euro, precum şi reduceri suplimentare de 72% până la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de mare capacitate (adică, aer