Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila a anunţat că gradul de conformare voluntară în ce priveşte declaraţiile anuale de venit este de 76%. Mai clar, trei din patru brăileni care aveau obligaţia depunerii celebrei declaraţii anuale de venit şi-au îndeplinit această sarcină.
Potrivit datelor statistice oferite de instituţie, aveau obligaţia depunerii Declaraţiei 200 un număr de 11.259 contribuabili persoane fizice, dintre care 8.323 persoane s-au încadrat în scadenţa din 16 mai, plus încă alte 106 persoane care au venit să-şi înregistreze declaraţiile după termenul din 16 mai. Una peste alta, rezultă, aşadar, un grad general de depunere de 76%.
De menţionat că atât anul acesta, cât şi cel anterior, funcţionarii de la Fisc n-au mai fost obligaţi să lucreze în weekendul dinaintea scadenţei din 16 mai pentru înregistrarea declaraţiilor brăilenilor care au lăsat această sarcină pe ultima sută de metri.
Potrivit cadrului legal în vigoare, aveau obligaţia completării şi depunerii acestui formular contribuabilii care au obţinut venituri din activităţi independente (activităţi comerciale, profesiuni libere, drepturi de proprietate intelectuală), din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri, arendă), din activităţi agricole (de felul cultivării florilor, a legumelor în sere, a pepinierelor etc.), din operaţiuni cu valută la termen şi din transferul titlurilor de valoare (acţiuni). De cealaltă parte, au scăpat de această obligaţie contribuabilii care au înregistrat printre altele venituri numai din salarii şi venituri asimilate salariilor, premii şi din jocuri de noroc ori numai din pensii. Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila a anunţat că gradul de conformare voluntară în ce priveşte declaraţiile anuale de venit este de 76%. Mai clar, trei din patru brăileni care aveau obligaţia depunerii celebrei declaraţii anual