Mă enervează vecinul din blocul de vizavi, care, când ţi-e lumea mai dragă, încinge grătarul în faţa scării. Nu contează că e sâmbătă, duminică sau sărbătoare, că e o seară răcoroasă după o zi toridă şi, poate, vrei să-ţi laşi şi tu ferestrele larg deschise, să intre aerul curat. Nu, domnule, el aproape în fiecare zi pofteşte la grătar. Şi, n-ai încotro, te baricadezi în casă, altfel mirosul şi fumul ar fi de nesuportat.

"Fii liniştită! E bine!", îmi spune prietena mea de fiecare dată când mă plâng, "Vecinii mei fac grătarul direct în balcon, miroase de parcă ar pune focul la mine în sufragerie". Şi o cred, chiar zilele trecute, într-o dimineaţă, venind spre serviciu, am văzut cu ochii mei. Într-un bloc situat la intersecţia străzii Unirii cu Şcolilor, chiar în balcon, un nene sufla cu foc într-un grătar. Vă închipuiţi cum era totul năclăit în fum şi miros. Şi vorbim de o zonă centrală a oraşului.

Ne-ar putea scăpa de acest comportament demn de locuitorii grotelor Legea picnicului, singura care ar putea transforma grătărelul din faţa blocului - ca şi pe cele din cimitire, din pădure sau pe malul apelor (în urma cărora rămâne de cele mai multe ori un adevărat dezastru) - într-o amintire. Numai că, după ce spiritele s-au înfierbântat în primăvară, acum văd că nimeni nu mai zice nimic. Legea e gata, Ministerul Mediului a avizat-o favorabil, e în Parlament. Acestea sunt ultimele veşti şi, în mod normal, aş putea spune că sunt bune. Dar la cât de "ocupaţi" sunt parlamentarii, tare mi-e teamă că toată vara va trebui să îmi accept vecinul cu gusturile lui culinare, deci, implicit, şi cu grătarul de sub fereastra mea.

Într-o societate sănătoasă, exemplul acesta ar friza absurdul, ca şi multe alte exemple ce ţin de buna convieţuire şi traiul în comun, în bloc, în cartier, în oraş. Exemple pe care, sunt convinsă, le ştiţi foarte bine şi dumnev