Trei europarlamentari UDMR, în frunte cu vicepreşedintele Parlamentului European Tokes Laszlo vor să deschidă marţea viitoare o reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles. Cei trei au lansat o invitaţie eurodeputaţilor şi presei.
Evenimentul ar urma să aibă loc marţea viitoare, pe 31 mai, în Parlamentul European. Invitaţia poartă sigla grupului PPE din care face parte şi PDL.
Episcopul Tokes Laszlo a fost de-a lungul vremii un susţinător declarat al obţinerii autonomiei Ţinutului Secuiesc.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine că Guvernul trebuie să adopte o poziţie fermă în legătură cu deschiderea reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles, eveniment anunţat din aprilie, şi care va fi organizat de doi eurodeputaţi UDMR şi de Laszlo Tokes la finele lunii mai.
“Iniţiativa a doi europarlamentari UDMR şi europarlamentarului independent Laszlo Tokess de a deschide, marţi, 31 mai, o «reprezentanţă a Ţinutului Secuiesc» la Bruxelles reprezintă o situaţie îngrjorătoare care a ieşit din firescul atitudinilor şi abordărilor normale într-un stat de drept. Faptul domnul Tokes şi ceilalţi doi europarlamentari UDMR au lansat deja invitaţii pentru eveniment, poate fi considerat chiar o provocare. Deşi cred că în acest moment este necesară o abordare calmă şi raţională, consider că Executivul României trebuie să adopte fermă, tranşantă, lipsită de orice echivoc pe acest subiect. Doresc să amintesc faptul că în articolul 1, alineatul 1, Constituţia României precizează că ţara noastră este un «stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil»”, se arată într-un comunicat remis joi de Mircea Geoană.
El apreciază că deschiderea acestei reprezentaţe la Bruxelles este “un fapt ilegal, anticonstituţional şi antieuropean“.
“Faptul că pe lângă instituţiile europene, deci implicit şi Parlamentul European, se pot deschide reprez