Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră: Educatoarea din cauza căreia un copil s-a ales cu un creion înfipt în ochi a fost condamnată cu suspendare

Publicat in Bihoreanul, joi 26 mai 2011 ·

Judecătoria Beiuş s-a pronunţat, joi, după trei săptămâni de amânări, în procesul deschis pe numele educatoarei Grădiniţei din comuna Pocola, Claudia Avram (foto), pentru neglijenţă în serviciu.

Educatoarea este acuzată că, pe 19 mai 2009, în timpul serviciului fiind, a plecat şi i-a lăsat pe copii în grija unor eleve de gimnaziu, timp în care unul din micuţi a înfipt un creion în ochiul altuia.

Verdict: vinovată!

În urma accidentului, băieţelul vătămat, pe numele său Eric Lăzău, a suferit mai multe operaţii şi, deoarece nu mai vedea nimic cu ochiul rănit, a fost supus şi unui transplant de cristalin, într-o clinică din Cluj.

Potrivit sentinţei Judecătoriei Beiuş emisă joi, educatoarea a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu suspendare, la plata unor despăgubiri civile de 4.306 lei şi 399 de euro, precum şi la daune morale de 60.000 lei, toate în solidar cu grădiniţa. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare.

Avocatul victimei, Răzvan Doseanu, a şi anunţat că va ataca soluţia, prin recurs, care se va judeca la Tribunalul Bihor. "Apreciem că se impune majorarea daunelor care sunt prea mici raportat la suferinţele copilului", a declarat Doseanu.

NUP

Claudia Avram a fost reclamată de părinţii copilului imediat după accidentul care a dus la orbirea parţială a micuţului, atât la conducerea Inspectoratului Şcolar Bihor cât şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş.

La vremea respectivă, BIHOREANUL a prezentat pe larg povestea, deoarece iniţial, femeia nu a fost sancţionată, din cauză că reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Bihor au considerat că accidentul nu s-a produs din culpa acesteia. De asemenea, procurorul care a supravegheat în primă fază cauza a decis neînceperea urmăririi penale faţă de educatoare, aprecind că "din actele premergătoare a rezultat că acest in

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°