Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO/Turnu Severin: Angajații de la Ambulanță și-au plătit propria sală de training

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 ·

Cei 200 de angajați au donat 2% din salariu, iar instituția a amenajat și dotat o sală de formare profesională. În permanență, în pauzele dintre solicitări, asistenții își perfecționează cunoștințele de asistență medicală de urgență.

Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți ridică standardele la care lucrează angajații instituției. După serviciul de telemedicină, implementat în urmă cu doar câteva luni, Ambulanța Mehedinți beneficiază acum și de un centru de training, amenajat chiar în clădirea instituției.

Sala este dotată cu manechine și tot necesarul pentru ca angajații să își poată desfășura ședințele de training în condiții bune.

Sala de „antrenament” funcționează în cadrul centrului de formare profesională al instituției și este dotată cu aparatură de ultimă generație, defibrilatoare, tuburi de oxigen, aspiratoare de secreții sau aparatură de imobilizare.

„Sala de training este înființată din contribuția exclusivă a angajaților, medici, asistenți și șoferi, care au donat cei 2% din salariu pentru acest scop. În permanență, în pauzele dintre solicitări, ei pot exersa aici acordarea asistenței medicale de urgență”, ne-a spus Dumbrăvica Florescu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță(SJA) Mehedinți.

Asistenții se perfecționează

„Aceste ședințe de pregătire mă ajută în activitatea de zi cu zi, îmi dau posibilitatea să mă familiarizez foarte bine cu aparatura folosită în ambulanță și să mă perfecționez continuu. Uneori vin chiar și din timpul meu liber pentru lecții”, ne spune asistenta Cristina Breazu.

Sala beneficiază de aparatură aprobată de ministerul sănătății, inclusiv cea existentă pe ambulanțele de tip B și C, folosite în urgențe și în transportul medical asistat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 16 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 57 minute
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum o ora
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum o ora
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum 2 ore
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Lucian Romaşcanu (PSD): Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele şi explicaţiile stupide / PSD îşi poate duce spre succes candidatul la prezidenţiale indiferent de data scrutinului

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, vine luni cu un atac la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale, el afirmând că ”Rareş şi compania au mari difi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum o ora
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum o ora
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°