Spitalul Clinic Judeţean Mureş va derula un program de screening în cadrul populaţiei suferinde de diabet zaharat, boală care din punct de vedere oftalmologic poate duce la orbire în cazul netratării în stadiile precoce.
Unitatea medicală, prin Clinica de Oftalmologie intenţionează să aplice la programul naţional de responsabilitate socială „Împreună pentru fiecare”, finanţat de Rompetrol. Programul este destinat dezvoltării comunităţilor locale prin iniţierea, susţinerea şi implementarea de proiecte din domeniul sănătăţii sau al protecţiei mediului. Proiectul propus „Prevenţia orbirii în cadrul patologiei retiniene de origine diabetică” urmăreşte îmbunătăţirea accesului la consultul de specialitate în clinică prin contactarea cabinetelor oftalmologice, diabetologice, respectiv a medicilor de familie, pentru depistarea sistematica a pacienţilor cu diabet zaharat şi informarea populaţiei şi a personalului medical din îngrijirea medicală primară prin redactarea, tipărirea şi distribuirea de materiale publicitare informative asupra bolii diabetice, organizarea de seminarii cu scopul informativ pentru medicii de familie, diabetologi, internişti asupra importanţei depistării acestor pacienţi şi orientarea lor către cabinetele de specialitate oftalmologică. Bugetul estimat al proiectului este de 45.000 lei, necesar pentru achiziţia unor aparate medicale oftalmologice şi a mobilierului aferent, suma care va fi asigurată în procent de 100% de către finanţator.
Pacienţii vor beneficia de consult oftalmologic individualizat, prin măsurarea acuităţii vizuale cu şi fără corecţie, măsurarea tensiunii oculare, etc. “În urma acestor investigaţii specific oftalmologice există posibilitatea depistării la timp a prezenţei retinopatiei diabetice, neuropatiei optice, cataractei diabetice şi a glaucomului neovascular”, a subliniat dr. Konrad Judith, managerul Spitalului Cl