Istoria scorţişoarei se pare că datează încă din anul 2800 î. H., dată la care se regăseşte în scrierile chineze sub numele de "kwai". Îşi are originea în Sri Lanka, iar numele său ştiinţific Cinnamomum zeylanicum derivă din termenul ebraic "amomon" care înseamnă o plantă foarte parfumată. A fost folosită în scopuri medicinale, pentru tratarea stărilor gripale, precum şi a unor probleme ale aparatului digestiv. Unul dintre condimentele cele mai folosite în medicină, scorţişoara a fost menţionată de Pliniu, Dioscoride şi Theophrastus. Ea este amintită chiar şi în Biblie. Moise o folosea la prepararea uleiurilor sale pentru masaj. În Roma Antică scorţişoara era arsă în timpul ceremoniilor funerare, probabil pentru că parfumul ei puternic îndepărta mirosul de cadavru. Egiptenii o foloseau la îmbălsămarea mumiilor, datorită mirosului plăcut, dar şi pentru calităţile sale de conservant.
Scurt istoric
Scorţişoara de azi este unul dintre cele mai folosite condimente. Cu toate acestea, cândva era foarte rară şi greu de procurat. În fapt, necesitatea de a avea scorţişoară a fost un factor major care a condus la marea explorare a lumii din secolul al XV-lea. Marinarii din Portugalia s-au aventurat dincolo de Capul Bunei Speranţe, iar Columb a pornit în călătorie înspre vest. Din cauza cheltuielilor mari pentru construcţia de nave, plus monopolul neguţătorilor veneţieni pe uscat, nu oricine îşi putea permite să cumpere scorţişoară. Se pare că pe atunci era folosită, în special, pentru a masca mirosurile grele, precum cel al cărnii stricate.
Arabii au fost primii negustori care au introdus scorţişoara în cultura gastronomică europeană, aducând şi povestea ei aproape fantastică. Istoria ei merge mai departe de utilizările sale ca medicament sau în bucătărie. Ea era legată şi de control şi profit, de comerţ şi chiar era folosită ca monedă de schimb. D
