Vă mai aduceţi aminte cum s-a terminat misiunea Elenei Udrea pe Litoral, trimisă să "pacifice" organizaţia PDL Constanţa?
În 2008, după eşecul de la alegerile locale, conducerea centrală a hotărât ca vedeta în urcare a partidului să preia temporar conducerea PDL Constanţa. Misiunea sa a fost un eşec, Udrea nu a reuşit să pună organizaţia pe picioare, ba, mai mult, a stârnit o răzmeriţă între pedelişti. Cu greu taberele au făcut o pace de ochii lumii, dar urmările trecerii Elenei Udrea nu s-au uitat, astfel încât şi la recentul Congres al partidului organizaţia nu l-a sprijinit pe Boc, ci pe rivalul Blaga. Senatorul Banias a rămas un "prieten" al Elenei, care, se ştie, nu uită şi nu iartă. Secretarul general al MAI, Mironescu, s-a aflat şi el în vârtejul acestui conflict intern, asta fiind una din laturile ghemului de interese uriaşe care se ciocnesc în vămile din Portul Constanţa Sud Agigea.
Dosarul în care sunt implicaţi acum zeci de vameşi, comisionari vamali, oameni de afaceri şi politicieni – numărul arestaţilor de ieri se ridică la 28 – este un episod al luptei interne din partid, dar şi o acţiune de disciplinare a cotizanţilor la fondurile partidului. Una este să storci fonduri pentru viitoarele alegeri unde voturile costă, şi alta este să te comporţi ca un dijmuitor al afacerilor doar în interesul propriului buzunar.
Putem scoate din contextul afacerilor subterane din principalul port al României acest dosar? De altfel, operaţiunea "curăţenie în vămi" cerută de CSAT încă din vara anului trecut nu putea "să sară" tocmai Constanţa. Preşedintele Băsescu avertiza public în martie a.c. că din această acţiune nu trebuie omisă vama din Constanţa. A lăsat suficient timp ca şobolanii să-şi facă o curăţenie lustru la "locul de muncă", deoarece interceptările convorbirilor suspecţilor începuseră încă din iunie 2010,