Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro are, din nou, motive de apreciere

Publicat in Bursa, vineri 27 mai 2011 ·

Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de dolar, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat că responsabilii cu politica monetară urmăresc cu atenţie inflaţia. Astfel au fost alimentate pariurile pe faptul că economia Europei este suficient de rezistentă ca să facă faţă majorării dobânzilor.

"Monitorizăm atent situaţia şi suntem pregătiţi să facem tot ceea ce este necesar ca să ne îndeplinim mandatul", a afirmat Trichet, referindu-se la creşterea preţurilor.

Euro a urcat cu 0,4% la ora 10.03, pe piaţa din New York, ajungând la 1,4139 dolari. La data de 23 mai, cursul euro a scăzut până la 1,3970 dolari, cel mai redus din 17 martie până la momentul respectiv.

Creşterea de ieri a monedei europene s-a bazat şi pe informaţia potrivit căreia China este interesată să cumpere, luna viitoare, "obligaţiuni de bailout" portugheze scoase la licitaţie de Fondul European de Stabilitate Financiară. Conform publicaţiei britanice Financial Times, o bună parte dintre cumpărătorii obligaţiunilor portugheze ar putea fi China şi alţi investitori asiatici.

Totodată, dolarul a fost influenţat în mod negativ de anunţul autorităţilor de la Washington privind creşterea economică a SUA, care a fost sub estimări în perioada ianuarie - martie 2011. Economia americană a avut un avans de 1,8% în primul trimestru din 2011, în ritm anual, după o expansiune de 3,1% în ultimele trei luni din 2010, potrivit cifrelor Departamentului Comerţului. Analiştii aşteptau o creştere economică de 2,2%.

A.V.

Luna trecută, BCE a majorat dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 1,25%.

Moneda unică europeană s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de dolar, după ce preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, a declarat că responsabilii cu politica monetară urmăres

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°