Două dintre ultimele tunuri de calibrul 57 folosite în Primul Război Mondial de armata română se află în proprietatea Muzeului Judeţean „Teohari Antonescu” din Giurgiu.

Tunurile flanchează din anul 1977 intrarea în muzeu, devenind simbolurile instituţiei de cultură. Din cauza vechimii de peste un secol, ele au fost supuse la mai multe procese de restaurare.

De aproximativ o jumătate de an, tunurile se află în magazia muzeului şi aşteaptă cuminţi să le fie reparate roţile din lemn, singurele care au început să piardă lupta cu timpul.

„Iarna trecută am luat decizia să le scoatem din faţa muzeului şi să le adăpostim în magazie. Pentru că sunt din lemn, roţile se degradează uşor” afirmă muzeograful Mircea Alexa.

Acesta susţine că momentul repoziţionării în faţa instituţiei este amânat de faptul că în Giurgiu nu a fost găsit până acum un rotar care să repare roţile din lemn.

Fabricate în Franţa

„Ne este foarte dificil să mai găsim un rotar. Este o meserie pe cale de dispariţie, ca multe altele. Câţi potcovari, ceasornicari, cizmari sau croitori se mai găsesc astăzi în Giurgiu? Vorbesc de meseriaşi. Îi numeri pe degete” susţine Mircea Alexa.

În afara reparaţiilor de la baza celor patru roţi, tunurile vor suporta şi un nou proces de vopsire.

Inscripţiile de la baza ţevilor atestă faptul că tunurile au fost fabricate în atelierele producătorului francez „Hotchkiss” în anul 1897 cu numerele de serie 135 şi 258.

Acestea cântăresc în jur de 300 de kilograme fiecare şi au fost vândute armatei române cel mai probabil la începutul secolului XX, atunci când statul român începuse să investească în fortificaţii şi artilerie grea.

„Transferate” de la Tunari

La câţiva ani după încheierea războiului, puţinele exemplare care au scăpat intacte au fost casate din cauza faptului că deveniseră depăşite di