Marca Academia Caţavencu a fost cumpărată de jurnalistul Doru Buşcu, directorul editorial al săptămânalului cu acelaşi nume, pentru suma de 1,617 milioane de euro, cu tot cu TVA. Acest lucru demonstrează că presa rămâne la mare preţ chiar şi în perioade de criză şi când este în pragul falimentului. Publicaţia Academia Caţavencu a fost scoasă la licitaţie, după ce Caţavencu SA a intrat în faliment, preţul de pornire fiind de 149.322 euro fără TVA. Licitaţia, una destul de animată, s-a oprit după 154 de paşi a 7.500 de euro. Două persoane s-au arătat interesate de marca revistei: Doru Buşcu (directorul editorial - Academia Caţavencu) şi Sabina Fati (redactor - România liberă), care a fost reprezentată la licitaţie (organizată de lichidatorul judiciar General Group Expert SRL) de Radu Şoldănescu.
Tribunalul Bucureşti a admis în luna mai propunerea administratorului judiciar General Group Expert SRL privind intrarea în faliment în procedura generală a debitoarei SC Caţavencu SA, editorul revistei Academia Caţavencu, decizia fiind publicată pe site-ului oficial al instanţei.
În primăvara anului 2006, Trustul de presă Realitatea Media, al cărui acţionar majoritar era omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, a achiziţionat grupul Caţavencu, care edita la acea vreme publicaţiile Academia Caţavencu, Cotidianul, Aventuri la Pescuit, Bucătăria pentru toţi, Superbebe, B-24-FUN, Idei în dialog, Investiţii şi profit, Le Monde Diplomatique şi deţinea reţeaua radio Guerrilla.
D.N. Marca Academia Caţavencu a fost cumpărată de jurnalistul Doru Buşcu, directorul editorial al săptămânalului cu acelaşi nume, pentru suma de 1,617 milioane de euro, cu tot cu TVA. Acest lucru demonstrează că presa rămâne la mare preţ chiar şi în perioade de criză şi când este în pragul falimentului. Publicaţia Academia Caţavencu a fost scoasă la licitaţie, după ce Caţavencu SA a intrat în falim