Se spune despre Sicilia că este foar­te aproape de România – cel pu­­ţin de Oltenia – şi asta dato­ri­tă unui amănunt: şi unii şi alţii vor­besc folosind perfectul simplu pentru for­­mele de trecut ale verbelor. Însă aici, pe Poggio Diane – Podişul Dianei –, în­­tin­sul podiş unde se cultivă cea mai ma­re suprafaţă de anghinare din Sici­lia, noi am întâlnit câţiva moldoveni. Oa­meni simpli, plecaţi din sa­tul lor din podişul moldav, pentru a câş­tiga un coltuc de pâine. Alexandru şi Du­mi­­­tru se aflau, în aprilie, în câmp, sub soarele arzător, pentru a recolta plan­­ta căreia localnicii îi spun "car­cio­fo". Nu ştiau nimic despre an­ghi­­na­re, cu câteva luni în urmă, atunci când co­bo­râseră din avion pe aeroportul din Ca­tania. Acum cunosc o mul­ţime de detalii: cum trebuie să fie plan­ta – să nu fie uscată, să nu fie des­chisă, ce lun­gime trebuie să aibă coa­da florii (căci despre o uriaşă floare co­mestibilă es­te vorba, până la urmă)…

"Nuca verde" a Siciliei

Când i-am oprit pentru a-i întreba câ­­te ceva despre munca lor acolo, cei doi au rupt din câmp câte o floare şi-au în­ceput să-i cureţe petalele. M-a in­trigat gestul lor. I-am întrebat ce fac? "Le pregătim pentru mâncare. Se cu­răţă petalele şi se mănâncă doar mie­­zul (inima şi fundul, capătul de jos al re­ceptaculului – n.m.)". Mă în­deam­nă să gust şi eu din planta crudă. "Parcă e miez de nucă verde, vara…". Gust şi constat că au dreptate. Rup şi eu o an­­ghinare din câmp şi o curăţ, în vre­­me ce ei mă lămuresc cum se mai mă­­nâncă anghinarea, acolo, la ea aca­să. "Se poate prepara la grătar, cu ulei, cu sa­re, cu condimente. Se poate coa­ce. Tre­buie lăsată pe jar până se coace bi­ne, e aproape arsă. Se pre­găteşte aproa­pe la fel cum facem noi bostanul, în Moldova". Îmi mai spun că ei mă­nâncă acolo, pe câmp, multă an­ghi­na­re crudă. Are multe vitamine, şi pen­tru cineva ca