Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atacurile asupra poştaşilor au fost reluate, la Timişoara

Publicat in Timpolis, joi 26 mai 2011 ·

După un an în care, la Timişoara, nu a mai fost jefuit niciun poştaş, zilele trecute, tâlharii şi-au îndreptat din nou atenţia spre tolbele cu pensii. Luni, o poştăriţă a fost atacată de doi indivizi, aceştia făcându-se nevăzuţi cu tolba de scrisori în care se aflau circa 36.000 lei.

Nou atac la tolba cu scrisori

Luni dimineaţa, pe strada Apateu, din Timişoara, o anga­jată a Poştei Române a fost atacată de doi indivizi, în timp ce ieşea din scara unui bloc, unde fusese să ducă pensiile. După ce a fost lovită de mai multe ori peste faţă cu un obiect metalic, feme­ia s-a prăbuşit la pământ. Câţi­va locatari au auzit-o ţipând şi au sărit să vadă ce se întâmplă, dar până au ajuns, tâlharii dis­păruseră cu tolba cu bani.

Poştăriţa a fost trans­por­tată la Spitalul Judeţean Timi­şoara, unde medicii au stabilit că aceasta are mai multe con­tuzii la nivelul capului, dar nu a fost nevoie să fie internată.

Femeia le-a declarat poli­ţiş­tilor că, deşi a fost lovită în faţă, a reuşit să îi vadă pe atacatori. Potrivit semnalmentelor furni­zate de aceasta, aceştia au vâr­ste cuprinse între 20 şi 25 de ani, au între 1.70 - 1,75 metri înălţime şi purtau haine sport de culoare închisă. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a da de urma hoţilor şi pentru a re­cupera prejudiciul estimat la 36.000 de lei. Agentul Andre­ea Cinteză, de la Biroul de Presă al I.P.J. Timiş, spune că suma nu este confirmată oficial încă, fiind aşteptată evaluarea Poştei. “Se pare că autorii cu­noşteau traseul poştaşului, deci este probabil să fi fost urmărită de mai mult timp. Este verifica­tă şi ipoteza ca poştaşul să îşi fi înscenat tâlhăria, pentru că GPS-ul nu se afla în geanta fura­tă, ci în buzunarul acesteia”, mai spune Andreea Cinteză.

Potrivit acesteia, atacurile asupra poştaşilor au fost relua­te în Timiş, după un an în care nu s-au mai înregistrat astfel

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 28 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 2 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum o ora
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise în toată țara pentru 2 zile

Gandul acum 2 ore
Registrul Auto Român (RAR) a venit cu un nou anunț pentru toți conducătorii auto. În două zile ale lunii octombrie, stațiile ITP vor fi închise în toată țara. Această decizie a fost luată pentru a fi efectuate câteva lucrări de mentenanță asupra pla

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 59 minute
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 13 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°