Lucrările de prevenire a inundaţiilor cuprinse în Proiectul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii sunt finanţate de Executiv cu încă 660 milioane lei lei.
Astfel, după ce în luna aprilie, au fost alocate 647 milioane lei, Guvernul a mai acordat tot pentru lucrările de prevenire a inundaţiilor alte 660 milioane lei.
“Lansăm săptămâna aceasta pe SEAP licitaţiile pentru primele două bazine hidrografice - pe Crişuri 164 milioane, pe Jiu - 134 milioane şi, cel târziu săptămâna viitoare, bazinul hidrografic Dobrogea cu 334 de milioane. Total cele trei bazine însumează 640 de milioane de lei, deci peste 150 de milioane de euro”, a spus ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Peste două săptămâni vor fi lansate pe SEAP licitaţiile aferente lucrărilor pentru alte două bazine hidrografice - Siret şi Mureş - a căror valoare se ridică în totalitate la 570 milioane lei. “Anul acesta vom putea să alocăm de două ori mai mulţi bani pentru investiţiile pentru prevenirea inundaţiilor decât anul trecut, când s-au alocat oricum cei mai mulţi bani din 1990 încoace. Va fi un an bun pentru aceste lucrări de investiţii”, a mai arătat Borbely.
Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii are două componente gestionate de Ministerul Mediului, prima se referă la realizarea de sisteme de alimentare cu apă şi canalizare şi are prevăzută suma de 1,3 miliarde lei, iar a doua este cea de prevenire a inundaţiilor, având prevăzută suma de 2,4 miliarde lei.