Are 36 de metri pătraţi, dar este în acelaşi timp baie, bucătărie, living, dormitor şi birou. Este vorba despre garsoniera Kaleidoscop, scoasă pe piaţă în ansamblul rezidenţial Greenfield din Băneasa, la Târgul Naţional Imobiliar care începe astăzi în Palatul Parlamentului.
Secretul ineditului proiect constă într-un perete rotitor, pe care este montat mobilierul. Proprietarul poate aşeza peretele astfel încât să folosească spaţiul drept bucătărie, iar dacă doreşte să fie în sufragerie, nu trebuie decât să întoarcă peretele.Preţul de pornire al garsonierei inteligente este 39.990 de euro şi poate ajunge, complet mobilată, la 49.000 de euro.
Potrivit reprezentaţilor Greenfield, acest proiect se adresează tinerilor, anul acesta urmând să fie construite 5 astfel de locuinţe în complexul din Băneasa.
Printre cei peste 80 de participanţi care au venit la târgul imobiliar de la Palatul Parlamentului cu idei noi, preţuri mici şi oferte revoluţionare irezistibile, se numără şi inventatorul unui nou tip de casă, modern, ecologic şi ieftin: casa de tip fagure. Proiectul a fost inventat de Florin Dobrescu, fost medic.
„Doi oameni ar putea ridica casa de la fundaţie în aproximativ două săptămâni.
Preţul unui modul porneşte de la 6.500 de euro",
își laudă invetatorul proiectul.
VIDEO - Cum îţi transformi livingul în dormitor sau în bucătărie în 5 secunde?