Cînd am auzit că o ziaristă, Sabina Fati, s-a băgat la licitaţia pentru vînzarea mărcii „Academia Caţavencu”, nu mi-a venit să cred. Suma de pornire a licitaţiei era de aproape 150.000 de euro. Cum Sabina Fati, chiar dacă e redactor-şef adjunct la România liberă, nu era creditată ca avînd nici măcar un sfert din această sumă, mi s-a părut limpede că ea a acceptat să-şi pună numele la licitaţie în locul altcuiva. Să fi fost acel altcineva actualul patron al ziarului România liberă, un anume Dan Adamescu? Nu ştiu, dar în numele Sabinei Fati, jurnalistă, licitaţia a ajuns la 1.600.000 de euro cu tot cu TVA, contracandidatul ei fiind redactorul-şef al Academiei Caţavencu, Doru Buşcu, cel care a cîştigat licitaţia şi care a spus imediat după aceea că n-are această sumă, dar că n-ar fi putut lăsa revista pe mîna unui personaj ca Adamescu.
Voia însă Adamescu să facă o afacere de pe urma acestei licitaţii? Sînt sigur că nu. A făcut acelaşi Adamescu din această licitaţie un fix personal, de mare proprietar de presă? Să fim serioşi, Cînd ziarul România liberă de-abia se mai ţine pe piaţă, te-apuci tu, proprietar, să te lansezi într-o licitaţie care te poate seca de bani?
Auzisem înainte ca această licitaţie să aibă loc că există intenţii de preluare ostilă a Academiei Caţavencu, inclusiv de cumpărare a mărcii, cu scopul de a închide ziarul. N-aş fi crezut însă că intenţia de a lichida „A.C:.” putea ajunge la o asemenea sumă, în numele unei jurnaliste care probabil că în viaţa vieţilor ei nu se va întîlni cu un milion de euro. Atunci cînd licitatorul aflat în spatele Sabinei Fati s-a oprit, probabil că şi-a făcut socoteala că dacă Doru Buşcu a cîştigat, la banii ăştia Academia Caţavencu se va prăbuşi cu tot cu revistă după licitaţie. Mai ales că Doru Buşcu nu s-a lăsat la licitaţie, deşi nu se aştepta să se ajungă la o asemenea sumă.
Poate că mă înşel, dar î