Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roubini: Nu veţi intra în zona euro în 2015. Revenirea economică a României este lentă

Publicat in Adevarul, joi 26 mai 2011 ·

România nu va fi pregătită să intre în zona euro în 2015, dar nu este nimic rău în a aştepta un an sau doi, consideră economistul american Nouriel Roubini, care a adăugat că este mai bine ca evoluţia să fie mai lentă şi sigură, decât să existe regrete. Prezent la Bucureşti, reputatul economist Nouriel Roubini, cel care a prezis criza mondială izbucnită în 2007, crede că revenirea economică a României are loc într-un ritm lent, transmite Mediafax.

"În mod realist, nu cred că ţara va fi capabilă să intre în zona euro în 2015, pentru că în primul rând s-ar putea să nu fiţi pregătiţi. Nu este nimic rău în a mai aştepta un an sau doi. În al doilea rând, din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Grecia există o rezistenţă a actualilor membri, care sunt îngrijoraţi dacă sunteţi pregătiţi sau nu să aderaţi", a spus Roubini, profesor de economie la Universitatea din New York, în cadrul unui seminar pe teme economice organizat la Bucureşti.

Prezent la Bucureşti în cadrul unei conferinţe oranizate de Forum Invest în parteneriat cu Fondul de Garantare a Depozitelor, Roubini a asemănat evoluţia economiei autohtone din ultimii ani literei „U“, însă a precizat că, după o recesiune, se aşteaptă un ritm de creştere mult mai dinamic, în formă de „V“. Cu toate acestea, economistul susţine că problemele Greciei nu vor afecta România.

"Dacă vă faceţi treaba intern, veţi ieşi din probleme, dar dacă nu va faceţi temele, atunci nu va conta ce se întamplă cu datoria Greciei", a spus Roubini, citat de Mediafax.

Economistul crede că statele emergente din Uniunea Eeuropeană nu vor fi afecatate de situaţia delicată din Grecia, chiar şi în situaţia restructurării datoriilor statului elen, pe care o consideră, de fapt, cea mai bună soluţie pentru Europa., aşa cum a declarat şi în trecut. Roubini nu este singurul economist care susţine că o restructurare ordonată a datoriilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 59 minute
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum 2 ore
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum o ora
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°