Din primele informaţii, se pare că oamenii au mâncat tobă la o cârciumă din comuna Berevoieşti. Toţi se află la Spitalul din Câmpulung pentru îngrijiri şi investigaţii.
Astăzi, în jurul prânzului, un apel a fost înregistrat la 112, prin care se solicita ajutorul Ambulanţei, în comuna Berevoieşti, pentru a transporta la spital 13 persoane suspectate că ar avea toxiinfecţie alimentară.
Între timp, numărul celor intoxicaţi a crescut la 16, toţi fiind transportaţi la secţia de primiri urgenţe a Spitalului Câmpulung, unde li se acordă îngrijiri.
Imediat a fost anunţată şi Direcţia de Sănătate Publică Argeş, iar o echipă de epidemiologi se află acum la faţa locului pentru a afla cauza intoxicaţiei alimentare.
„Din ceea ce am aflat până la acest moment, numărul persoanelor ar fi ajuns la 16. Noi am trimis inspectorii acolo pentru a vedea despre ce e vorba. Se pare că toate persoanele cu aceste probleme au mâncat tobă la o cârciumă din Berevoieşti”, ne-a spus Anca Alexandrescu, directorul DSP Argeş.