Din Silezia şi până în Caucaz, oierii români au întemeiat aşezări temporare ori permanente.

Într-un excepţional volum initulat „Emigrările româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX" (Editura Enciclopedică) istoricul clujean Ştefan Meteş dezbate pe larg şi extrem de aplicat această problematică, informându-ne, sprijinit pe o serie de date şi fapte, că în Polonia, românii emigranţi au înfiinţat circa 500 de sate, pe care le nominalizează.

Apoi, scrie despre emigrarea românilor în nordul şi sud-vestul Ungariei sau în Moravia şi Silezia, şi, desigur, în Ţara Românescă şi Moldova. Ştefan Meteş scrie că, în tot cursul veacului al XIX-lea, îndeosebi după războiul vamal din 1889, s-au strecurat în Rusia sudică o mulţime de oieri din jurul Sibiului.

Ei au ajuns în Crimeea, cu oile, pe hotarele oraşelor Eupatoria, Carassubusar, Sinferopol, Yalta, Sevastopol, pe malul Mării Negre, apoi în Kuban, dar şi pe malul Mării Azov, în Caucaz, ca şi la Baku, Batumi şi Tbilis (Georgia).

Erau oieri, în majoritate, din cele 13 sate ce alcătuiesc aşa numita „Mărginime a Sibiului", care, pe lângă faptul că erau buni crescători de oi, ştiau al naibii de bine să-ţi vândă marfa: brâzeturile de toate felurile, carnea de miel şi de oaie, cojoacele, lungi şi scurte, înflorate prin cusături iscusite, covoare ţesute în casă.

Toate le-au adus venituri care le permiteau să-şi ţină o şcoală ce concura, prin dascălii ei, cu orice liceu din zonă, dar şi să-şi dea fiii la studii înalte în Occident şi care au devenit apoi persona¬lităţi de prim-rang ale Ardealului şi României: D.D. Roşca, Ion Lupaş, Onisifor Ghibu şi alţii. Şi tot ei, oierii sibieni, au organizat primul târg în zona Piteşti, de unde opinia unor istorici precum că, acesta, repetat an de an, a stat la temelia viitorului oraş, dar şi al unor localităţi, precum Novaci, Vaideeni, Ist