Serialul de la TVR intitulat Profesorul şi discipolii, regizat şi produs de Radu Găină, şi-a propus să prezinte publicului „modelul formativ“ care i-a avut ca personaje pe Nae Ionescu şi pe Cioran, Eliade, Noica, Vulcănescu, Sebastian, dar şi pe Jeni Acterian sau Alice Botez, adică un model „în a cărui osmoză s-au diferenţiat destine spirituale importante pentru cultura românească şi universală“ (am citat din prezentarea seriei de pe pagina TVR: www.tvr.ro/articol.php?id=99687). Au fost invitaţi filozofi, literaţi, istorici etc. din mai multe centre universitare, care au vorbit timp de şase episoade, adică aproape şase ore, despre diferitele aspecte ale unei problematici eterogene. Cum întrebări nu au fost, sau nu s-au difuzat, regizorul a avut libertatea de a monta intervenţiile în aşa fel încît să se dea coerenţă discursurilor, să se urmeze o anumită chestiune sau un fir unitar de-a lungul fiecărui episod în parte. Fără să se intre în detalii, s-au făcut referiri la relaţia lui Ionescu cu Sebastian, cu Eliade, cu Noica sau cu Cioran, iar din cînd în cînd, o voce din fundal (cea a regizorului) citea din scrisori, jurnale, memorii etc. diferite aspecte cu privire la chestiunile abordate. Un alt element regizoral a fost punctarea intervenţiilor susţinute de vorbitori cu imagini ale unor tineri îmbrăcaţi în haine de epocă ce se plimbau prin parc sau prin Brăila. Cum despre acest penibil element de „docudramă“ am vorbit (a se vedea Timpul, nr. 5, 2011), acum prefer să nu fac alte comentarii cu privire la acest aspect de toată jena. Unul dintre aspectele subliniate cu toată puterea în serial a fost latura omenească, firească, naturală a felului de a fi al lui Nae Ionescu şi, în plus, a relaţiilor sale cu „discipolii“. S-a arătat că i-a ajutat să publice în Cuvåntul, că luau masa împreună sau că se plimbau stînd de vorbă. Paradigmatică în acest sens este relaţia cu