Profesorul american Nouriel Roubini spune că încetinirea creşterii economice va fi cea care va determina întoarcerea pieţelor
Prin prisma acestei realităţi, toate elementele negative ignorate în trendul ascendent vor deveni motive de vânzare
Faptul că autorităţile au tras toate "gloanţele" şi nu mai au spaţiu pentru noi stimuli va accelera declinul
"Paharul este pe jumătate plin", a spus Nouriel Roubini, profesor la Stern School of Business a Universităţii din New York, la cea de-a opta ediţie a Forumului Financiar organizat de Forum Invest şi BNR, descriind îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici din ultimul an. Totuşi, există o multitudine de factori de risc, la care investitorii ar putea deveni mai receptivi în condiţiile în care creşterea economică ar încetini vizibil.
Problemele din piaţa rezidenţială americană, tensiunile din Orientul Apropiat şi efectele negative ale creşterii cotaţiei petrolului, derapajul inflaţionist în ţările emergente şi pericolul unor aterizări dure ale respectivelor economii, riscul suveran din statele periferice ale zonei euro şi consecinţele cutremurului din Japonia au fost ignorate de investitori în actualul trend ascendent, a amintit Roubini. El avertizează că pieţele şi-ar putea schimba radical optica dacă s-ar observa o încetinire a creşterii economice, iar aversiunea la risc s-ar putea reîntoarce.
Deocamdată e bine
Spre deosebire de anul trecut, primejdia unei întoarceri în recesiune în conturarea unui scenariu al unei evoluţii în formă de "W" a economiei este mai scăzută. La fel, posibilitatea unui colaps în eurozonă şi pericolul deflaţionist au fost îndepărtate, dar probabilitatea nu este zero, spune Roubini. Balanţele contabile ale corporaţiilor au devenit mai robuste ca urmare a reducerii costurilor (în special cu forţa de muncă) în statele dezvoltate, în timp ce pieţele