Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 27 mai 2011 ·

Extratereştrii lui Stalin

Zona 51 este unul dintre cele mai misterioase şi fascinante locuri din Statele Unite. Aflată în deşertul Nevada, această zonă inaccesibilă a fost decenii la rând sursă de inspiraţie pentru adepţii teoriei conspiraţiei, ufologi, magi şi vrăjitori, care susţin că guvernul american ar ascunde în această bază secretă extratereştii care au aterizat pe planeta noastră. Potrivit Yahoo!News, autorităţile americane au negat ani la rând existenţa Zonei 51, pentru ca mai apoi, în 2003, să recunoască faptul că aceasta era o zonă operativă a aeronauticii militare, fără a da alte amănunte. Mai nou însă, o carte a jurnalistei Annie Jacobsen pune într-o nouă lumină mitul Zonei 51, dezvăluind două teorii şocante. Teoriile vehiculate de Annie Jacobsen pleacă de la povestirile lui Edward Lovick, un om de ştiinţă care ar fi lucrat ani la rând în laboratoarele din Zona 51 şi care acum, după ce a ieşit la pensie, a decis să spună adevărul. Acesta povesteşte că, în realitate, Zona 51 era o bază secretă a CIA şi a aeronauticii militare americane. Aici erau testate noile avioane americane, erau efectuate zboruri secrete la bordul unor Mig-uri sovietice sechestrate de la ruşi, cu ajutorul cărora erau pregătiţi piloţii. Tot în Zona 51 au avut loc două evenimente şocante. Primul dintre acestea este legat de un alt mit american, cel referitor la incidentul din Roswell.

Genii malefice

În iulie 1947, în orăşelul Roswell din New Mexico a fost descoperit un obiect zburător neidentificat. La bordul acestuia se aflau mai multe fiinţe necunoscute, un fel de omuleţi cu forme ciudate, cu chipul uriaş şi ochii ieşiţi din orbită, aceştia fiind imediat etichetaţi ca fiind extratereştri. Ei au fost aduşi pentru studii aprofundate în Zona 51. Edward Lovick afirmă că nicidecum nu a fost vorba de nişte fiinţe sosite de pe planete îndepărtate, ci de fiinţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 23 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 56 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°