Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse super-tentante pentru tinerii romi care vor să facă Medicina

Publicat in Bihoreanul, vineri 27 mai 2011 ·

Două reprezentante ale Agenţiei de Monitorizare a Presei, Carmen Macavei şi Ana Ciutu, au avut, vineri, o întâlnire cu un grup de tineri de etnie romă, liceeni şi studenţi, care doresc să urmeze sau au început cursurile Facultăţii de Medicină şi Farmacie, şi care pot beneficia de avantajele programului "O generaţie de specialişti romi în domeniul medical", derulat de AMP în parteneriat cu Fundaţia Roma Education Fund Romania, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate şi Open Society Institute.

Pentru liceenii de etnie romă interesaţi să facă Medicina, acest program - care se va încheia în anul 2013 - are o componentă de aşa-numit "tutorat", care oferă pregătire în regim de gratuitate la biologie, chimie şi fizică, precum şi tabere şi burse de o valoare deloc neglijabilă: 1.500 euro pe an.

Studenţii medicinişti, medicii rezidenţi şi elevii de postliceală de etnie romă sunt şi ei încurajaţi printr-o componentă de "mentorat", prin care sunt consiliaţi de profesori şi medici rezidenţi din anii superiori astfel încât să obţină rezultate cât mai bune în pregătirea profesională, dar totodată primesc şi burse de 2.500 de euro pe an.

Pentru a se înscrie în acest program, liceenii şi studenţii de etnie romă pot depune aplicaţii online şi afla informaţii suplimentare pe www.BurseRomi.ro. Însă, atenţie, termenul-limită este 22 iulie.

În faţa tinerilor care au participat la prezentarea acestor facilităţi, unul dintre absolvenţii de etnie romă ai Facultăţii de Medicină din Oradea a mărturisit că programul l-a ajutat enorm ca să absolve cu bine cursurile. "În anul III de facultate lucram ca taximetrist în tura de noapte, ca să mă pot întreţine, iar ziua mergeam la cursuri. Acest program este unul din cele mai bune lucruri care mi se putea întâmpla în viaţă, pentru că m-a ajutat să termin facultatea", a mărturisit Eugen Brând

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 50 minute
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°