Ştirile despre boli şi accidente din jurnalele de actualităţi ale televiziunilor noastre folosesc adesea, citând declaraţiile medicilor, termenul prognostic; de obicei, „prognosticul este rezervat”.
Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM, 2005) a validat o diferenţiere lexicală care se impusese în uz de mai multă vreme: separând forma prognostic (cu accentul pe silaba penultimă sau pe finală: prognóstic şi prognostíc), cu sensul „prognoză medicală”, de pronostic (cu accent pe finală) – „previziune”. Investigaţia cea mai la îndemână (cu ajutorul motorului de căutare Google) pare să confirme justeţea acestei opţiuni lexicografice: pronostic are cel mai mare număr de apariţii, mai ales în legătură cu pariurile, cu previziunile asupra unor competiţii sportive sau electorale, în vreme ce prognostic apare aproape exclusiv în context medical.
Pronostic şi prognostic au origine comună, în limba greacă: substantivul prognostikon şi adjectivul prognostikos au trecut în latină ca prognosticum şi prognosticus; ca termeni culţi, savanţi, au fost preluaţi de franceză (pronostic, pronostique) şi de multe alte limbi europene.
Până să apară noua ediţie din DOOM, dicţionarele noastre moderne indicau ca formă standard doar pe pronostic, faţă de care prognostic era considerat o variantă învechită. Această limitare se asocia, în DEX, cu restrângerea explicaţiei etimologice la o singură sursă: franceza. De altfel, o aducere la zi cam grăbită, în ediţia revăzută din 2009, face ca forma prognóstic să fie în continuare explicată exclusiv prin cuvântul francez pronostic.
De fapt, cuvântul în discuţie e surprinzător de vechi în română: a intrat mai întâi în limbă cu varianta prognostic, atestată din 1693, în Foletul novel , calendarul lui Brâncoveanu: „mai adaos-am şi alte, ale altor astronomi, prognostice”; aceeaşi formă apare la Cantemir, în Istoria
