Proaspătul măscărici al "Oranjeriei" de partid şi de stat l-a asemuit deunăzi pe preşedintele pleşcarilor cu... Maradona. Da, chiar aşa, noul tălmăcean din Modrogan, îmboldit de-o inspiraţie clocotitoare, nu s-a mai putut abţine şi a rostit ceea ce noi, netrebnicii, nu observaserăm încă. Deşi, culmea, era la îndemâna noastră, a chibiţilor mereu gata să tăgăduim ori să hulim. Să ne extaziem sau să suferim pătimaş şi degeaba, iluzionându-ne aiurea. Păi, şi n-are dreptate odrasla seniorului Paleologu? Are, cum să nu, şi ce dreptate, că atât Diego, cât şi Traian fost-au jucători! Ehe, şi ce jucători! De-adevăratelea vă spun, fiindcă, în cincinalul dinapoi, cocoţat pe gradena a mai înaltă a peluziei politice, conducătorul românilor s-a autoproclamat întâiul "jucător" al naţiei. Conducător de joc (corect se citeşte "jocuri") adicătelea, aidoma "Butoiaşului atomic"! (Aici nu căutaţi altă potriveală, cârcotaşilor, căci la Cotroceni nu se cară butoaie cu licori scoţiene! Chiar, ar merge "Butelcuţa atomică"?) La începuturile aventurii sale europene, copilul mahalalei sărace din Buenos Aires s-a certat cu aristocraţii Madridului, arvuniţi să câştige an de an titlul în Spania. Transferat de nevoie la Napoli, răzvrătitul cu gura spurcată i-a blestemat pe nordiştii hrăpăreţi ai Italiei, apoi pe brazilieni, sfârşind să acuze complotul blatterian tocmit să-l compromită definitiv. Aşijderea a procedat şi "Maradona" din Deal, i-a înjurat pe vechii coechipieri (zvonul umblă că pe unii i-a şi pocnit, iar pe câţiva i-ar fi lovit pe la spate). Pe adversari i-a acuzat viclean, reproşându-le că îl împiedică să lucreze pentru norodul oropsit, că-i bagă beţe în roate. Minciuna şi calomnia repetate întruna au înnebunit galeria, au ameţit-o de cap, astfel încât mulţimea mahmură l-a aburcat în Palatul Puterii Supreme.
Luminaţi de geniul decarului fabulos, argentinienii s-au po
