Salariile bugetarilor vor fi recuperate în integralitate la valoarea din iunie 2010, înainte de reducerea cu 25%, cel mai probabil în două tranşe pe parcursul anului 2012, cu condiţia susţinerii creşterii economice de 1,5-2% în 2011 şi 3,5-4% anul viitor, precum şi a evitării “derapajelor populiste”, a declarat premierul Emil Boc, joi seara, la Realitatea TV.
“Ar fi de dorit să fie totul într-o singură tranşă. În două tranşe este posibil, într-una singură aş vrea să avem datele posibile”, a spus şeful Guvernului, arătând că este posibil ca prima tranşă a acestei măriri a salariilor să fie acordată din ianuarie 2012.
“Vreau să fiu direct şi sincer cu românii: nu se pot face promisiuni fără acoperire”, a spus primul-ministru, adăugând ironic, potrivit Agerpres, că şi el şi-ar dori să fie ca premierul Călin Popescu Tăriceanu în 2007 şi 2008, când s-au mărit salariile şi pensiile fără o corelare cu rezultatele economiei, greşeală indicată în prezent inclusiv de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
În privinţa pensiilor, premierul Boc a precizat că acestea vor fi majorate de la 1 ianuarie 2012 cu rata inflaţiei 100% plus 50% din creşterea valorii salariului mediu brut pe economie. De asemenea, el a precizat că majorarea pensiilor acordată de la începutul anului pentru grupele I şi II de muncă s-a acordat numai acelor beneficiari care s-au pensionat până în aprilie 2001, iar ceilalţi trebuie să aştepte anul viitor.
Întrebat dacă aceste măriri vor fi acordate înaintea alegerilor locale, şeful Guvernului a spus că aceste majorări ale salariilor şi pensiilor “nu se vor corela cu mecanismul electoral”.
Salariile bugetarilor vor fi recuperate în integralitate la valoarea din iunie 2010, înainte de reducerea cu 25%, cel mai probabil în două tranşe pe parcursul anului 2012, cu condiţia susţinerii creşterii economice de 1,5-2% în 2011 şi 3,5-4% anul viit