Guvernul sârb ar putea solicita Fondului Monetar Internaţional un împrumut de aproximativ un miliard de euro (1,4 miliarde dolari), în cadrul unui eventual acord preventiv cu instituţia creditoare, potrivit unui oficial FMI, citat de Reuters.
"Avem o cifră orientativă, care ar putea fi de ordinul a 200% din cota Serbiei, adică aproximativ un miliard de euro", a declarat şeful misiunii FMI în Serbia, Albert Jaeger.
Prima rundă de discuţii pentru un nou acord cu FMI a început săptămâna aceasta, oficialii de la Belgrad precizând că au decis să se adreseze Fondului în principal pentru realizarea unui program de reforme şi de politici fiscale solide.
Precedentul acord standby al Serbiei cu FMI, în valoare de trei miliarde euro, a expirat luna trecută.
Economia Serbiei a scăzut cu 3,1% în 2009 , iar în 2010 a avut o creştere de 1,8%. Pentru 2011, atât FMI, cât şi oficialii de la Belgrad anticipează un avans de 3% al PIB-ului Serbiei.
V.R.
Guvernul sârb ar putea solicita Fondului Monetar Internaţional un împrumut de aproximativ un miliard de euro (1,4 miliarde dolari), în cadrul unui eventual acord preventiv cu instituţia creditoare, potrivit unui oficial FMI, citat de Reuters.
"Avem o cifră orientativă, care ar putea fi de ordinul a 200% din cota Serbiei, adică aproximativ un miliard de euro", a declarat şeful misiunii FMI în Serbia, Albert Jaeger.
Prima rundă de discuţii pentru un nou acord cu FMI a început săptămâna aceasta, oficialii de la Belgrad precizând că au decis să se adreseze Fondului în principal pentru realizarea unui program de reforme şi de politici fiscale solide.
Precedentul acord standby al Serbiei cu FMI, în valoare de trei miliarde euro, a expirat luna trecută.
Economia Serbiei a scăzut cu 3,1% în 2009 , iar în 2010 a avut o creştere de 1,8%. Pentru 2011, atât FMI, cât şi oficialii de l