În septembrie, pe 29, se vor împlini 10 ani de la dispariţia lui Gellu Naum.

Poetul însă e încă în actualitate. Într-un interval strâns, de numai câteva luni, au apărut deja trei cărţi sub semnătura lui. Două antologii şi un prim volum dintr-o proiectată integrală. În afară de meritul principal, de a repune în circulaţie poezia ca atare, acestea mai reuşesc ceva. Important. Să propună, printr-un întreg aparat marginal (prefeţe, postfeţe, dosare de receptare, interviuri etc.), o viziune critică organică, şi, mai mult decât atât, una la zi, asupra operei lui Gellu Naum.

Cea dintâi, în ordine cronologică, este Exactitatea umbrei (2010), o antologie publicată la Paralela 45 în colecţia Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. (Colecţie despre care şi eu, şi alţii, am mai scris în România literară). Selecţia îi aparţine Simonei Popescu. Notele biobibliografice, lui Aurel Sasu. Postfaţa, lui Vasile Spiridon. Prin forţa lucrurilor parţială, Exactitatea umbrei oferă, totuşi, o foarte bună imagine a poeziei lui Gellu Naum. Se ştie, poetul şi-a reluat nu o dată poeme mai vechi în volume mai noi, modificându-le substanţial. (Algoritmul e de fapt mai complicat, nu-l descriu aici.) În asemenea cazuri, Simona Popescu alege întotdeauna, cu fineţe, varianta mai avantajoasă pentru Naum. (Indicând, desigur, provenienţa textului, cum se întâmplă, de pildă, cu poemul Vasco da Gama.) Probleme pune, în schimb, postfaţa, cu aspectul ei de compilaţie greoaie.

Urmează, la Editura Casa Radio, Vârsta semnului (2010), conţinând 52 de poeme în lectura lui Gellu Naum. Formatul e cel obişnuit: carte plus CD. Structura e mai puţin obişnuită. Cele 52 de poeme în lectura autorului sunt însoţite de un fragment de interviu din 1967 (s-au păstrat doar răspunsurile, nu şi întrebările), realizat în cadrul emisiunii Scriitori la microfon şi de documentarul rad