Comisia de Etică a Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) a început o investigaţie împotriva preşedintelui organizaţiei, Sepp Blatter, ca urmare a acuzaţiilor aduse de contra-candidatul său la postul de preşedinte, Mohamed bin Hammam. Acesta din urma e anchetat la rândul său, pentru că ar fi oferit mită unor membri ai Uniunii Fotbalistice din Caraibe, în schimbul unor voturi.
Noul scandal din FIFA a început la mijlocul acestei săptămâni, când forul mondial a deschis o anchetă împotriva a patru membri, printre care şi candidatul la preşedinţie Mohamed bin Hammam.
Totul a început după ce un membru al Comitetului Executiv a sesizat Comisia de Etică a FIFA în legătură cu o întrunire ce a avut loc în data de zece mai.
Potrivit raportului înaintat de oficial, bin Hammam şi vicepreşedintele FIFA, Jack Warner, ar fi oferit mită în valoare de 40 de mii de dolari membrilor Uniunii Fotbalistice din Caraibe (CFU) în schimbul voturilor pentru alegerile prezidenţiale de la FIFA, care urmează să aibă loc pe 1 iunie.
Bin Hammam susţine însă că Sepp Blatter a fost înştiinţat cu privire la acele plăţi, dar nu a luat nici o măsură.
Comisia de Etică a Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) a început o investigaţie împotriva preşedintelui organizaţiei, Sepp Blatter, ca urmare a acuzaţiilor aduse de contra-candidatul său la postul de preşedinte, Mohamed bin Hammam. Acesta din urma e anchetat la rândul său, pentru că ar fi oferit mită unor membri ai Uniunii Fotbalistice din Caraibe, în schimbul unor voturi.
Noul scandal din FIFA a început la mijlocul acestei săptămâni, când forul mondial a deschis o anchetă împotriva a patru membri, printre care şi candidatul la preşedinţie Mohamed bin Hammam.
Totul a început după ce un membru al Comitetului Executiv a sesizat Comisia de Etică a FIFA în legătură cu o întrunire ce a avut loc în data de