Din rechizitoriul procurorilor care anchetează corupţia din vămile Constanţa şi Agigea, ar reieşi că, în schimbul a 200 de perechi de tenişi şi a 200 de treninguri aduse din China, senatorul PDL Mircea Banias ar fi promis posturi de conducere.
Astfel, Banias ar fi intervenit pe lângă ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi şeful ANAF, Sorin Blejnar, pentru schimbarea şefului vămii Agigea. De asemenea, în dosar se precizează că Laurenţiu Mironescu, pe atunci secretar general al MAI, viza un post de conducere în port. El ar fi declarat că vrea să ajungă în audiere la Anca Boagiu.
Într-o intervenţie telefonică la RTV, Banias a spus: "În ceea ce priveşte solicitările (n.r. pe lângă Blejnar şi Boagiu), acestea nu există. Eu nu am avut legături".
În ceea ce priveşte obiectele de îmbrăcăminte la care se face referire, acestea erau destinate unei asociaţii a surdo-muţilor, a precizat Banias. El a spus că "nu este o dovadă" faptul că din stenograme reiese că el ar fi vorbit cu Boagiu. În primul rând, sunt coleg de Senat cu Anca Boagiu", a precizat senatorul PDL.
De asemenea, Banias a spus că "hainele pentru surdo-muţi" reprezintă singura acuză pentru trafic de influenţă care i se aduce în dosarul corupţiei din vamă.
Ulterior, senatorul PDL a intervenit din nou la televiziunea de ştiri, menţionând că, în perioada în care s-au făcut interceptările în care el ar fi vorbit cu Boagiu, aceasta nu era încă ministrul Transporturilor.
Din rechizitoriul procurorilor care anchetează corupţia din vămile Constanţa şi Agigea, ar reieşi că, în schimbul a 200 de perechi de tenişi şi a 200 de treninguri aduse din China, senatorul PDL Mircea Banias ar fi promis posturi de conducere.
Astfel, Banias ar fi intervenit pe lângă ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, şi şeful ANAF, Sorin Blejnar, pentru schimbarea şefului vămii Agigea. De asemenea, în dosa