Un bărbat care fusese reţinut pe 24 de ore pentru furt a fugit de la Parchetul Judecătoriei Braşov, profitând de neatenţia poliţistului care îl supraveghea.
Potrivit procurorului Monica Munteanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, instituţia care se ocupă de acest caz, D.A, în vârstă de 27 de ani, din Braşov, a fugit din sediul Parchetului la puţin timp după ce a fost audiat de către procurori într-un dosar de furturi multiple, potrivit Mediafax.
Suspectul era încătuşat şi a fugit în timp ce poliţiştii stăteau de vorbă cu procurorul.
"Bărbatul a fost prezentat procurorului pentru audiere. La finalul audierii, a ieşit din sală, iar, în timp ce poliţistul lua dosarul, a reuşit să fugă", a precizat Munteanu.
La scurt timp după fuga bărbatului, poliţiştii au găsit cătuşele desfăcute şi abandonate, iar în Braşov au fost instituite filtre pentru prinderea fugarului.
D.A., originar din Braşov, nu se află la prima abatere, el fiind cercetat şi într-un dosar de distrugere prin incendiere, potrivit sursei citate.