revoluţia proletară a oaselor
arta de a produce în jurul tău tăceri
împreună cu arta de a genera năpraznice strigăte
împreună cu arta de a echilibra toate acestea
într-un potir aurit din secolul trei
nu le-am învăţat niciodată
şi nici nu vreau să le ştiu
oasele mi se văd prin pielea tot mai lucidă
creierul dacă vrei poţi să-l atingi cu suflarea-ţi străină
acum e momentul
acum e totul descoperit
n-o să se mai repete niciodată iarna aceasta
şi nici ziua de trei iulie 2006 în locul căreia
o să tot umblăm noi prin clin şi prin mânecă noaptea
fără ca zilele să se mai numere vreodată cum
s-a făcut până astăzi până ieri până când până sus până jos
unde nu mai judecă minos
decât foarte rar când nimeni nu e atent
şi toţi se uită în cealaltă parte a lumii
într-un extaz gratuit care se-mparte frăţeşte
sus pe dealuri creşte o iarbă putredă din prima ei clipă de viaţă
pe-acolo pe unde am călcat şi eu odată
firele ei mi se par oasele mele scăpate
din cenzura corpului meu
eliberate de o revoluţie proletară a oaselor
împotriva muşchilor a pielii a creierului chiar a inimii
ce rămâne din ceea ce am fost eu mi-e greu să vă desenez
cu creionul albastru s-ar mai putea trage o linie două
în spatele cărora s-ar putea presupune că sunt tot eu
ori măcar umbra mea dezosată
dacă vezi un os de om aruncat pe jos într-o grămadă de frunze putrede
„drumeţule să iei fără sfială că n-ai să dai la nimeni socoteală”
după aceea să te postezi la colţul străzii
cu acel os al meu ai putea să indici calea de urmat celor ce trec
la dreapta la stânga înainte
sau mai bine înapoi
la locul cunoscut numai de mine
or să-l înveţe foarte repede
chiar mai bi
