Editura Polirom, în parteneriat cu Institutul Polonez si Libraria "Orest Tafrali", de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), organizeaza luni, 30 mai, de la ora 18.00, lansarea volumului "Dictatura lui Nicolae Ceausescu (1965-1989). Geniul Carpatilor", semnat de reputatul istoric polonez Adam Burakowski. Alaturi de autor vor lua cuvantul invitatii speciali: Alexandru-Florin Platon, decanul Facultatii de Istorie de la Cuza, si publicistul Liviu Antonesei. Adam Burakowski este doctor în stiinte politice si, in carte, realizeaza o radiografie a perioadei de dictatura comunista sub Nicolae Ceausescu. "Volumul are la baza surse bibliografice numeroase, romanesti si straine, ceea ce demonstreaza o abordare atenta – pentru ca, pana la urma, tema istoriei regimului ceausist este provocatoare, dar si anevoioasa, complicata prin capcanele pe care le poate întinde", arata istoricul Stejarel Olaru, chiar în prefata cartii.
Volumul, dedicat integral comunismului romanesc din perioada lui Nicolae Ceausescu, reprezinta o analiza comparata de tip istoric si politic realizata de un specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrala si de Est.
Editura Polirom, în parteneriat cu Institutul Polonez si Libraria "Orest Tafrali", de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC), organizeaza luni, 30 mai, de la ora 18.00, lansarea volumului "Dictatura lui Nicolae Ceausescu (1965-1989). Geniul Carpatilor", semnat de reputatul istoric polonez Adam Burakowski. Alaturi de autor vor lua cuvantul invitatii speciali: Alexandru-Florin Platon, decanul Facultatii de Istorie de la Cuza, si publicistul Liviu Antonesei. Adam Burakowski este doctor în stiinte politice si, in carte, realizeaza o radiografie a perioadei de dictatura comunista sub Nicolae Ceausescu. "Volumul are la baza surse bibliografice numeroase, romanesti si straine, ceea ce demonstreaza o abor