Cine ar fi putut întrevedea în junele Dolfi Trost – aflat încă pe băncile liceului din Brăila la vremea cînd cuteza să traducă pe Eminescu în franceză – un viitor susţinător al aventurii suprarealiste, iniţiator şi coautor de texte ajunse a trezi entuziasmul lui André Breton? Nici silitorului adolescent n-avea cum să-i treacă prin cap, după isprava făcută publică, la 1931, în timida foaie locală Columna lui Traian, că peste un deceniu şi ceva numele lui va fi imprimat pe coperta unor tipărituri sub egidă editorială pariziană: Visible et invisible (Arcanes, 1953). Pînă una alta devenea bucureştean, îşi trecea bacalaureatul la „Gheorghe Lazăr“, înscriindu-se imediat la cursurile Facultăţii de Filozofie şi Litere, în paralel cu ale Facultăţii de Drept. De cum a păşit în amfiteatrul universitar, proaspătul student dă semne că e nerăbdător să îmbrăţişeze profesia de comentator literar. Finele lui 1934 îl găsea preocupat de ascuţirea uneltelor critice în paginile cotidianului Facla. Cîrma redacţiei îi aparţinea lui Ion Vinea, animatorul de mai ieri, la Contimporanul, al frondei artistice. Ca purul hazard să opereze eficient după preceptele teoreticienilor avangardei, ziarul prilejuia o întîlnire premonitorie în coloanele sale. Cu puţin timp înaintea noului venit, apăreau colaborări semnate Paul Păun şi Gherasim Luca. Erau nume notorii datorită gesturilor de scandalizare a opiniei publice prin texte agresiv iconoclaste, adăpostite de efemera publicaţie Alge şi de anexa ei cu titlu ireverenţios la culme. Desigur, Trost înregistrase ecourile „scandalului“, măcar pentru faptul că „provocatorii“ primiseră sentinţe judecătoreşti. Dar mai important pentru el va fi fost spiritul contestatar transmis de acţiunile „algiştilor“. Intuia şi aprecia doza de nonconformism, revolta împotriva prejudecăţilor în relaţiile dintre oameni, voinţa de a stîrpi cauzele anchilozării din actu