ABATUTA. Sorana si-a acoperit parul in semn de doliu si respect la inmormantarea tatalui ei FAMILIE. Cantareata a incercat sa-si consoleze atat mama, cat si unchiiVestea ca are un fratior de trei ani a picat ca un trasnet pentru Sorana Mohamad. "Mama a aflat prima si mi-a spus si mie. Nici nu am vrut sa aud. Am refuzat orice discutie pe acest subiect", ne-a declarat cantareata, facand referire la prima ei reactie. Ulterior, datele problemei s-au schimbat, iar Sorana a decis
sa-si asume aceasta relatie de familie nelegitima, ba mai mult, sa se implice in viata baietelului de numai trei ani. "Nu spun ca nu este greu, insa voi incerca sa ma apropii si sunt convinsa ca, de acolo de sus, tata o sa ma indrume sa fac ce trebuie. Este fratele meu! Este sange din sangele tatalui meu. Si, sincer, am un mare regret: acela ca nu a apucat sa-l cunoasca pe tatal nostru si sa vada singur ce om extraordinar a fost el. Dar ma voi ocupa personal sa afle cum a fost tata. Nici mie nu mi-a ajuns! A plecat prea devreme! Dupa ce ma mai linistesc putin voi lua legatura cu baietelul si cu mama lui", ne-a marturisit cu voce stinsa Sorana. Desi s-a vehiculat ideea ca parintii ei aveau probleme in casnicie, artista a tinut sa precizeze ca, in ciuda relatiei paralele pe care a avut-o, tatal ei a fost un sot exemplar: "A adorat-o pe mama! Era viata lui! Moartea sa a demolat-o. Voi incerca in primul rand sa am grija de mama mea, pentru ca nici ea nu are o sanatate de fier".
Isi va duce fratele la mormantul parintelui lor
Decizia ca medicul Mohamad sa fie ingropat in Romania a apartinut intregii lui familii. "Bunicul a spus, la un momet dat, ca ar vrea sa fie inmormantat in Siria, insa tata nu si-a exprimat pana sa moara nicio doleanta de acest gen. El a iubit Romania la nebunie. Unchii mei m-au sustinut, intreaga familie a respectat hotararea de a-l avea aproape