Vestiarul de la Braşov, propriul autocar, Hanul DâmbuMorii şi clubul Player din Bucureşti au fost locaţiile în caresteliştii au sărbătorit câştigarea Cupei României.
Imediat după ce elevii lui Cosmin Olăroiu au primit pe terenul dejoc medaliile şi trofeul de la preşedintele FRF, Mircea Sandu, învestiarul lor de la Braşov s-a declanşat fiesta. "Oli, Oli, Oli!",strigau din toate puterile jucătorii, sperând să-l facă peantrenorul de 41 de ani să rămână la Steaua. Scandările au fostîntrerupte de Tănase, care, dintr-un colţ al încăperii, s-a adresatcătre unul din colegii săi: "Pune, frate, şampanie în Cupă, săsărbătorim şi noi ca marii învingători". Chiar şi în acestecondiţii, Olăroiu nu a putut fi înduplecat, iar după ce le-amulţumit elevilor săi, spunându-le apoi că nu va continua laSteaua, le-a promis acestora o noapte de neuitat. Şi aşa afost!
"Steaua enumai una!"
"Băieţi, mergem pentru 20 de minute la Hanul Dâmbu Morii, unde amstat, pentru că i-am promis patronului că dacă luăm Cupa, trecem şinoi puţin pe la el. E ziua lui de naştere", a spus Oli. Imediat,jucătorii şi Meme, care nu se mai dezlipea de trofeu, s-au urcat înautocar şi au început să strige: "Bărboianu, Fane Bărboianu!",ironizându-l în acest fel fotbalistul care şi-a marcat un gol înpropria poartă.
Când jucătorii au ajuns la locaţia unde fuseseră invitaţi,petrecerea era deja în toi. Atmosfera a devenit imediatelectrizantă atunci când aceştia au coborât din autocar. După ce auscandat câteva minute afară cu suporterii, steliştii au fostîntâmpinaţi în restaurant de lăutari, care le-au cântat din noucelebra melodie "Steaua e numai una". În acel moment, în local s-aprodus o adevărată isterie, Răduţ, Tănase şi Szekely fredonând demama focului celebrele versuri "Steaua e numai una / ne mândrim cuea în toată lumea".
"Mergemîn Player!"
Olăroiu nu şi-a lăsa