România îl cunoaşte, din păcate, mai mult ca muzician. De aici a pornit şi dialogul nostru, prilejuit de “re-învierea” şi “re-producerea” spectacolului Tainicul vîrtej, la 25 de ani după lansarea iniţială. Dar Mircea Florian este mult mai mult decât atât. Am vorbit, puţin câte puţin, şi despre Mircea Florian, informaticianul, Mircea Florian, artistul vizual, Mircea Florian, managerul cultural. Şi a fost o încântare, conform spunesitu.ro.
Tainicul vîrtej, un spectacol de elită pentru oameni care citesc, care ascultă, care sunt lămuriţi
"Vineri, 13 mai, la ora 20.30, Florian din Transilvania scoate “vârcolacul” la vedere: albumul Tainicul vîrtej, de la a cărui lansare s-au împlinit 25 de ani". Aşa a sunat anunţul de presă. De ce vârcolac?
Vârcolacul e o creatură malefică, înfricoşătoare, dar capabilă să vrăjească – poate să inspire, să încânte, să sperie chiar – între timp e domolit. Colţurile, ascuţişurile şi coarnele i s-au tocit şi nu mai reprezintă o grozăvenie. Mi s-a părut că sună poetic. E o posibilă metaforă a spectacolului prezentat.
Cum a fost primit în epocă?
Extraordinar. Am făcut foarte multe concerte la vremea aceea cu Tainicul vîrtej, câte două-trei săptămânal. Am participat cu el la puţinele, dar foarte bunele festivaluri de rock care existau atunci. Cu acest spectacol am câştigat marele premiu la Constelaţii rock, la Râmnicu-Vâlcea, unde am concurat cu Riff, cu Incognito, cu Iris, cu Conexiuni şi toate celelalte trupe mari de-atunci, chiar mari, după cum se aude şi se vede şi astăzi. Tainicul Vîrtej era un spectacol de nişă, dacă vrei aşa, mai intelectual, mai elitist. Nu mă feresc de acest cuvânt. Recunosc, de fapt, că toată viaţa am făcut muzică, teatru, arte vizuale, poezie, instalaţii sau performance pentru oameni care citesc, care ascultă, care sunt lămuriţi. Nimic altceva.
Nu a fost considerat prea avangardis
