Nick Vujicic, născut cu sindromul Tetra- Amelia, o boală genetică rară, a povestit într-un interviu acordat Ioanei, fiica jurnalistului Robert Turcescu, cum a reușit să-și depășească handicapul și să se bucure de viaţă.
Interviul va apărea sâmbătă, la TVR 1, la emisiunea "Televiziunea copiilor", unde Ioana (9 ani şi jumătate) învață să fie reporter special.
"Esti cel mai bun reporter căruia i-am acordat interviu",
i-a spus Nick Ioanei la finalul filmării, ținând să precizeze că are cu cine s-o compare:
"Am avut foarte multe interviuri în întreaga lume, probabil vreo 500".
Australianul s-a aflat la București luna trecută pentru conferința "INSPIRAȚIE: Cum să trăiești o viață fără limite". El călătorește foarte mult prin întreaga lume și conferențiază, fiind considerat un excelent orator, o adevărată sursă de inspirație pentru ascultători.
Nick s-a născut în 1982 cu acest sindrom, care a împiedicat creșterea membrelor. În ciuda problemelor, și-a văzut mai departe de viață, reușind acum să joace golf, să facă surf, să înoate și chiar să călărească.
Potrivit Click!, proiectul emisiunii "Televiziunea Copiilor" aparține celebrului producător Titus Munteanu, care îşi încearcă din nou norocul. După succesul înregistrat în 1995 cu "Şcoala Vedetelor", el a revenit la TVR 1 cu Televiziunea copiilor, unde au fost selectaţi şi odraslele lui Dan Bittman, Daniela Dane şi Robert Turcescu.
Vezi AICI cum se descurcă copiii pe platoul de filmare.
Nick Vujicic, omul fără membre, de vorbă cu Ioana Turcescu
Vezi mai multe video din incredibil