Astă-seară, în modernele săli „Titulescu“, „Brâncuşi“ şi „Madgearu“ ale Complexului expoziţional Romexpo, se va desfăşura suita de manifestări artistice şi culturale care alcătuiesc Gala „Viaţa medicală“ 2011 (ediţia a treia). (...)
Astă-seară, în modernele săli „Titulescu“, „Brâncuşi“ şi „Madgearu“ ale Complexului expoziţional Romexpo, se va desfăşura suita de manifestări artistice şi culturale care alcătuiesc Gala „Viaţa medicală“ 2011 (ediţia a treia). O gală este definită ca o sărbătoare specială. În condiţiile insatisfacţiei majorităţii populaţiei faţă de asistenţa medicală, în mare parte resimţită şi de cei care lucrează în sistem, ne încearcă îndoiala asupra moralităţii acestei exteriorizări jubilatorii. Totuşi, argumentele noastre în favoarea organizării unei astfel de manifestări – care începe să se constituie într-o tradiţie – precumpănesc. Prin şirul evenimentelor de astăzi, precum şi al celor care au făcut obiectul galelor anterioare, începând cu prima, cea de la Ateneul Român din 2009, „Viaţa medicală“ îşi propune să evidenţieze Excelenţa în profesie. Iar prin acordarea Trofeului de cristal, să omagieze acele personalităţi ale ştiinţei şi artei vindecării care, în pofida tuturor vicisitudinilor din sistem şi nu numai, au făcut posibilă această Excelenţă. Pentru că: în România – în cele mai multe specialităţi – există o medicină de vârf (de la progresele neuroştiinţelor, transplantul de organe şi de celule stem, chirurgia laparoscopică şi cea robotică, activitatea de protezare şi, până recent, la cercetările ştiinţifice privind regenerarea cardiacă, ar fi doar o incompletă enumerare); în unele centre medicale, chiar dacă nu la nivelul dezideratelor, înzestrarea cu aparatură performantă de diagnostic se îmbunătăţeşte, iar utilizarea acesteia se face de către un personal experimentat. Pentru că: medicii român