Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decanul Baroului Alba, cercetat de DNA

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 mai 2011 ·

Decanul Baroului Alba, Doina Scutea, a fost reţinută ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fiind acuzată complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Magistraţii Curţii de de Apel Alba Iulia au decis însă azi-noapte, după cinci ore de audieri, cercetarea avocatei în stare de libertate.

"Curtea de Apel Alba Iulia a dispus cu privire la inculpată măsura de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile şi i-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va institui faţă de aceasta măsura arestării preventive. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, împotriva ei fiind declarat recurs. Competenţa de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", a precizat purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean.

În acelaşi caz este inculpat omul de afaceri Dorel Tamaş, care a devenit cunoscut la nivel naţional după ce a cumpărat hotelul Continental din Cluj Napoca. De altfel, tocmai tranzacţiile legate de acest hotel au dus acum la cercetarea celor doi.

"La data de 14 mai 2008, inculpatul Tamaş Dorel Cristian, în calitate de administrator al SC Ardeleana SA, şi o societate comercială din Cluj Napoca a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la vânzarea hotelului Continental din acelaşi oraş. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 10.000.000 euro, din care a fost achitată suma de 2.000.000 euro cu titlu de avans, diferenţa urmând a fi plătită la finalizarea vânzării. Cu această ocazie, Tamaş Dorel Cristian le-a ascuns viitorilor proprietari că, încă din anii 2011 şi 2003, faţă de imobilul ce făcea obiectul antecontractului au fost demarate proceduri de retrocedare în baza Legii nr.10/2001 de către Colegiul Reformat Debreţin şi separat de către Eparhia Reformată din Ardeal. În acest context, inculp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă de tsunami activată după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,3 a avut loc în largul coastelor din Alaska

Adevarul acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor peninsulei Alaska. Autoritățile au activat alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS).

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°