S-a născut la 7 luni. Cântărea doar un kilogram şi jumătate. Zece zile a respirat cu ajutorul aparatelor. Alte 50 de zile a stat în incubator. Aparatele de la maternitatea din Slatina, unde s-a născut copilul, nu îi erau de nici un folos. Unele erau stricate, altele, vitale pentru pacieţi, nici măcar nu existau. Mama şi-a luat atunci copilul în braţe şi a plecat cu el la spitalul din Craiova. I-au făcut transfuzii de sânge, au încercat să-l pună pe picioare. Acum, Alexandru Gabriel Stan are 3 ani şi jumătate. Este jucăuş, plin de viaţă, râde, se bucură atunci când, odată intrat în jocul fratelui său mai mare, de 8 ani, uită de suferinţa lui. Mama îi priveşte cu drag şi respiră uşurată când simte că cei doi fii ai ei sunt fericiţi. Lipsiţi de griji. Mama însă poartă povara grea a bolii celui mic. Alexandru nu aude. Abia la 1 an şi o lună mama a observat că băiatul nu reacţionează la stimulii auditivi. „Pentru că s-a născut prematur, totul a decurs mai greu la el. Dinţii i-au apărut mai târziu decât ar fi trebuit în mod normal. Medicii îmi spuneau să am răbdare, că îşi dă el drumul. Am aşteptat, am vorbit cu el foarte mult, încercam să văd dacă mă înţelege. Medicii mi-au mai zis că e posibil să nu audă din cauza polipilor. L-am operat de polipi. Degeaba. Nu s-a văzut nici o îmbunătăţire.
M-am dus cu el la specialist. Am ajuns şi la Spitalul Panduri, din Bucureşti. Acolo i-au făcut un set de analize, audiograme”, povesteşte mama băiatului, Elena Stan. Diagnosticul dat de medicii de la Spitalul Panduri i-a îngheţat sângele în vine mamei disperate: hipoacuzie bilaterală mixtă. Cu alte cuvinte, băieţelul ei nu auzea cu nici o ureche.
„Aparat auditiv sau implant cohlear?” Acestea au fost variantele oferite de medici femeii. Mama, neputincioasă, a ridicat din umeri. Până nu demult avea doar o singură grijă: ce să le pună copiilor pe masă de m