„A fost un drum foarte lung. Dar pot oricând să afirm cu încredere, dacă sunt întrebat, că tehnica trebuie să fie aşa şi nu altfel, pentru că am cercetat îndelung metoda şi am încercat toate posibilităţile“, afirmă dl prof. dr. Reinhard Graf, într-un interviu realizat de dl dr. Aurel F. Marin cu prilejul cursului Ecografia de şold la copil, recent desfăşurat la Bucureşti. (...)

Interviu cu dl prof. dr. Reinhard Graf

– Domnule profesor, în prezent, în ecografia de şold la copil, aproape toată lumea cunoaşte clasificarea ce vă poartă numele. Dar în spate există o întreagă istorie a imagisticii non-invazive pentru displazia de şold. Cum s-au petrecut lucrurile?

– Am început primele experimente cu această nouă tehnică în 1978, foarte precoce, iar primele examinări de rutină le-am realizat în 1981. De atunci, adică de 30 de ani, tehnica s-a dezvoltat continuu. În primii ani, nimeni nu putea să creadă că ar fi posibil să examinezi un copil fără să-l iradiezi şi, totodată, să vezi lucruri pe care nu le-ai putea vedea radiografic. Cel mai mare avantaj al ecografiei este că putem vizualiza segmentele preformate ale cartilajului hialin de la nivelul articulaţiei şoldului, pe care nu le putem vizualiza radiologic, şi totul în absenţa oricărei iradieri. Vă spuneam că apoi tehnica a fost dezvoltată continuu, ajungându-se, în 1990, la standardul şi rutina în uz astăzi. În 1981, guvernul Austriei a decis să introducă, la nivel naţional, ecografia de şold prin tehnica propusă de noi. – Şi totuşi, de atunci au apărut modificări şi clarificări, pe parcurs…

– Tehnica de bază şi toată partea de cercetare fuseseră finalizate în 1980. De atunci, cunoştinţele acumulate au făcut ca tehnica să fie şi mai exactă, dar clasificarea şi măsurătorile funcţionează de 30 de ani. Am învăţat din greşeli şi acesta este şi motivul pentru care în pr