Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: “Toată viaţa suntem copii, să nu ne amăgim”. Boc, partida de ping-pong şi descoperirile Elenei Udrea despre premier

Publicat in Gandul, vineri 27 mai 2011 ·

Premierul Emil Boc este de părere că "toată viaţa suntem copii, să nu ne amăgim". Afirmaţia a fost făcută în cadrul discursului pe care primul ministru l-a susţinut la Câmpina, în judeţul Prahova, cu ocazia inaugurării primului bazin de înot realizat prin programul "Bazine de înot", derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI).

Cu toate acestea, pe site-ul Guvernului, în transcrierea declaraţiei susţinute la Câmpina de Emil Boc, această parte a discursului nu este menţionată, fiind înlocuită de trei puncte de suspensie, între două paranteze. "Un copil care continuă să facă sport pe parcursul întregii vieţi este un copil, pentru că toată viaţa suntem copii, să nu ne amăgim, este un om sănătos, este un om care nu este prins nici în găşti de cartier, nici în acţiuni de violenţă, nici în droguri, este un om care se formează şi evoluează aşa cum ne dorim toţi părinţii pentru copiii noştri, să fie bine în lumea în care trăiesc", a declarat Emil Boc, potrivit înregistrării video disponibile pe site-ul Executivului.

"Altă dată le ştiam astea tăiate, acum nu mai merge"

Înainte de inaugurarea bazinului, premierul a renunţat la sacou şi s-a relaxat la un meci de ping-pong cu primarul din Câmpina, Horia Tiseanu, care este membru PDL.

"Altă dată le ştiam astea tăiate, acum nu mai merge", se aude premierul Boc, în imaginile de la meciul de ping-pong. Cea care a ţinut scorul meciului a fost ministrul Turismului, Elena Udrea, care l-a declarat câştigător pe şeful Guvernului.

De altfel, la câteva ore, ministrul Elena Udrea a postat pe propriul blog un comentariu despre evenimentul la care tocmai participase. "Cu ocazia aceasta, am mai descoperit un lucru pe care nu-l ştiam despre Premierul Boc: se pricepe la ping-pong, învingându-l net pe domnul primar Tiseanu. Sau cel puţin aşa am numărat eu! ", a scris pe blog ministrul Elena Udrea.

Ea a mai

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 6 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 4 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 8 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 5 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 11 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 9 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 4 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Stare de alertă într-un oraș din România din cauză că gunoiul nu a mai fost ridicat de mai multe zile

HotNews acum 9 ore
Prefectului judeţului Vâlcea și-a dat acordul pentru declararea stării de alertă în în municipiul Drăgășani, pe fondul unei situaţii de criză cauzate de neridicarea gunoiului menajer de mai multe zile. Starea de alertă urmează să fie oficializată de

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°