Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasluianul Tudor Stănescu, de strajă în poarta naţionalei

Publicat in Adevarul, vineri 27 mai 2011 ·

Portarul echipei de handbal „U“ Transilvania este unul dintre cei mai talentaţi din generaţia sa şi deja cochetează cu echipa naţională.

A început handbalul la vârsta de zece ani, când se afla în clasa a V-a. Deşi ca majoritatea copiilor, a început şi el să practice fotbalul încă de mic, tradiţia din familie l-a „obligat“ să se apuce de handbal. Tatăl său a fost portar, la fel ca şi fratele său, dar niciunul nu a practicat sportul la nivel de performanţă. „Am jucat prima oară handbal în oraşul natal, Vaslui, la Liceul Sportiv, pentru fosta echipă a lui tata. La 14 ani, după un turneu final, am fost chemat la centrul olimpic de la Sighişoara. Acolo, printre altele am fost medaliat cu bronz la un turneu de juniori III şi am obţinut şi un loc 4 într-o echipă de handbalişti mai mari decât mine“, spune Tudor.

A ajuns titular în Liga Naţională

În urmă cu trei ani, Tudor Stănescu a fost fericitul câştigător al unei licitaţii, în cadrul căreia antrenorii şi managerii de la mai multe cluburi au făcut oferte pentru handbaliştii care i-au impresionat. Portarul nu a putut refuza propunerea celor de la „U“ Transilvania şi a semnat cu „alb-negrii“. A crescut de la meci la meci şi încrederea primită de la antrenorul Ştefan Constantin l-a propulsat spre titularizare în faţa unui portar mult mai experimentat şi component al echipei naţionale, Ionuţ Irimuş: „Suntem portari de valori apropiate şi oricare poate intra oricând. Totul depinde de inspiraţia şi de forma de moment a fiecăruia“. Evoluţiile bune în tricoul clujenilor i-au adus şi convocarea la echipa naţională de tineret, în vara anului 2009. De atunci, este component de bază al formaţiei alături de care a reuşit o mare performanţă: locul 6 la Campionatul European.

A ratat Europa la „mustaţă“ cu „U“ Transilvania

La finalul acestui sezon, Tudor Stănescu a terminat cu „U“ Transilva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 48 minute
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Primarul din Sinaia, Vlad Oprea, arestat preventiv

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul București a admis vineri cererea DNA de arestare preventivă a primarului orașului Sinaia, Vlad Oprea, după ce acesta ar fi încălcat interdicțiile pe care le avea în cadrul măsurii controlului judiciar, potrivit Agerpres. DNA a solicitat l

FOTO + VIDEO Jucătoarea română cu un titlu WTA în carieră, mesaj fără dubii înainte de turul 2 dintre George Simion și Nicușor Dan: „Are toată admirația mea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mai multe nume din lumea sportului s-au poziționat înainte de , care va avea loc pe 18 mai. Mihaela Buzărnescu (37 de ani) a reacționat și ea, cu un mesaj clar pentru români, pe care i-a îndemnat să iasă la vot, dar și cu o fotografie extrem de suge

O femeie a încercat să se sinucidă în stația de metrou de la Piața Iancului

Adevarul acum o ora
Un incident grav a avut loc vineri, 16 mai, la stația de metrou Piața Iancului din Capitală, unde o persoană ar fi încercat să se sinucidă. Circulația trenurilor a fors perturbată.

STS: „Sisteme IT & C sigure pentru ALEGERILE din 18 mai. Semnăturile datelor anonimizate sunt ancorate în rețeaua națională de blockchain”

Gandul acum 13 minute
Reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au dat – vineri, 16 mai 2025 – asigurări că sistemele și aplicațiile informatice destinate verificării dreptului de vot și prevenirii votului ilegal, monitorizării prezenței și centralizăr

Reacție a Guvernului de la Chișinău la acuzațiile lui George Simion: „Îi incurajăm pe toți să iasă la vot și să-și facă vocea auzită. Fără frică”

HotNews acum 43 minute
„Din respect față de alegători, îndemnăm toți actorii politici să se abțină de la acuzații, care doar vin să compromită acest exercițiu democratic”, a reacționat, pentru HotNews, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Daniel Vodă. Este p

Sebastian Burduja – „Romgaz cere în înstanță dizolvarea Greenpeace”

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a anunțat că Romgaz cere în instanță dizolvarea Greenpeace. „Am spus de la bun început că ne vom lupta până la capăt pentru interesul public al țării noastre, pentru securitatea energetică și bunăstarea românilo

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Austria și Cipru

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei României, a anunțat vineri la prânz lotul preliminar pentru următoarele două jocuri din preliminariile Campionatului Mondial din 2026, contra Austriei și Ciprului. Portari: Fundași: Mijlocași: Ata

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere lui Nicuşor Dan să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, având în vedere ”mişcările bruşte şi repetitive ale capului, ridicările necontrolate ale umerilor şi privirea rătăcită”

News.ro acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, îi cere vineri candidatului independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, să declare public că nu suferă de nicio afecţiune psihică, că nu urmează un tratament medicamentos de specialitate şi că este dispus, dacă

Cristian Popescu Piedone obține daune morale de 100.000 de euro după achitarea din dosarul Colectiv. Decizia Tribunalului București

HotNews acum 4 ore
Cristian Popescu Piedone, care ocupa funcția de primar al sectorului 4 în momentul incendiului de la Colectiv, a câștigat procesul împotriva statului român pe care l-a dat în judecată pentru timpul petrecut în închisoare în urma condamnării în dosar

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

9°/16°
dum.

7°/21°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/20°
lun.

8°/19°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

9°/19°
lun.

12°/21°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/15°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/20°
lun.

10°/16°